Glanda tiroidă este inamicul siluetei?

glanda tiroidă

Glanda tiroidă are un rol cheie. Mică, mică, dar… e capabilă să țină în frâu sau să dea peste cap întregul organism. Asta e glanda tiroidă! Totuși, nu trebuie să dăm vina numai pe ea, când kilogramele în plus ne dau bătăi de cap. Glanda tiroidă nu e principalul vinovat!

Glanda tiroidă este „creierul” metabolismului și, s-ar putea spune, chiar al creierului. Căci ea are grijă de buna funcționare acestora. În plus, „tronează” peste sistemul cardio-vascular și veghează asupra temperaturii optime a corpului. Prin urmare, cu dereglările ei nu-i de glumă. Cu toate astea, hormonii pe care îi secretă sunt ei „buclucași”, dar nu atât pe cât vrem noi să credem.

Or fi ei responsabili pentru retenția de lichide, nivelul crescut al colesterolului și al trigliceridelor, astenie, pulsul rar, pielea uscată şi rece, constipaţie, tulburări de menstruaţie, dar numai atunci când se află în deficit semnificativ, afecțiune numită hipotiroidie. Însă, pentru kilogramele în plus, nu sunt ei principalii vinovați. E drept că hipotiroidia apare frecvent la femei, însă este cauzată, la rândul ei, de fluctuațiile hormonale de-a lungul vieții, de ereditate, de anumite medicamente.

Ne ascundem după deget

Studiile arată că, cel puțin în România, peste 90% dintre persoanele supraponderale nu suferă de probleme hormonale. Concluzia? Încercăm să ne mascăm abuzurile alimentare în spatele unui paravan de renume, „glanda”. E foarte adevărat că hipotiroidia poate duce la retenția de apă, însă nu și la acumularea de țesut adipos. Se poate lua în greutate, din cauza încetinirii metabolismului, dar nu de ordinul zecilor de kilograme, căci, în general, suferinzilor le lipsește pofta de mâncare.

Creşterea în greutate este lentă şi depinde mult și de cantitea de sare şi de lichide consumată. Ba mai mult, cercetătorii au descoperit că, de fapt, obezitatea este cea care influenţează funcţia tiroidei, nu invers. La fel ca și în cazul apariției bolilor cardio-vasculare, excesul ponderal duce la o reacție inflamatorie asupra tiroidei.

Endocrinologul știe tot despre glanda tiroidă

Dacă ai cea mai vagă suspiciune legată de o disfuncție tiroidiană, dă fuga la medic! Numai investigaţiile amănunţite stabilesc un diagnostic exact. Dozarea de T3, T4 şi TSH, analize de sânge, ajută medicul să depisteze exact tulburarea tiroidiană de care ai putea suferi şi cauza apariţiei ei. Ecografia și tomografia, dacă e cazul, au și ele un cuvânt greu de spus. În unele cazuri, se mai testează și calcitonina, hormon ce indică prezenţa celulelor maligne, în special dacă au existat în familie persoane diagnosticate cu cancer tiroidian.

Apoi, trebuie spus că hipotiroidia este o disfuncție mai puțin complicată, în vreme ce miedemul reprezintă o formă severă a bolii. Sunt și persoane care trebuie să-i acorde tiroidei o atenție sporită, printre acestea numărându-se cei cu tulburări de ritm cardiac, cu un nivel al colesterolului crescut în ciuda gretății corporale normale, diabeticii și, mai ales, gravidele. Acestea din urmă riscă să aducă pe lume copii cu creierul insuficient dezvoltat, dacă nu-și controlează funcțiile tiroidiene.

Pastilele cu hormoni nu alungă kilogramele!

Urmând rețete plimbate din gură-n gură la cafea, multe femei și-au îmbolnăvit glanda tiroidă, tocmai pentru că au luat hormoni tiroidieni sub formă de pastile, pentru a slăbi. Greșeală mai mare nici că se poate! Hipertiroidia medicamentoasă sau tirotoxicoza iatrogenă cu care te poți pricopsi în urma unui astfel de tratament duc la tulburări cardiace grave, la pierdere de calciu din os şi osteoporoză, dar și la alte difuncții endocrine. Iată de ce ar trebui să nu mai acuzi tiroida pe nedrept. Căci alții pot fi vinovații, dacă există cu adevărat.

Un exemplu bun ar fi ovarul polichistic ori menopauza, care duc la îngrășare, din cauza dezechilibrului hormonilor feminini, estrogen și progesteron. Și un nivel insuficient de leptină în hipotalamus, acea parte a creierului unde se află centrul foamei și al sațietății, poate duce la consumul de alimente în exces și, implicit, la kilogramele în plus.

Hormonii tiroidieni sunt implicați în «arderea» caloriilor, iar un deficit al lor duce la o activitate mai lentă a metabolismului. Drept urmare, se pot acumula 2-3 kilograme în plus, însă acestea reprezintă doar apă. În urma tratamentului adecvat, stabilit de specialist, greutatea revine la normal. Atenție! În doze mici, hormonii tiroidieni (n.r. sub formă de medicamente) au efect anabolic, deci îngrașă. Pe de altă parte, luați în doze foarte mari, cauzează pierderi de proteină musculară, sporesc consumul inimii și dau risc de afecțiuni coronariene și, implicit, de infarct.

Sursa foto: 123rf.com

Loading...