Ghidul plantelor medicinale

AFLĂ CARE SUNT PRINCIPALELE PROPRIETĂŢI ALE PLANTELOR ȘI CUM POŢI SĂ LE FOLOSEȘTI
 

NARD (NARDOSTACHYS JATAMANSIS)

Tulpina subterană și rădăcinile de nard conțin o substanță cu efect calmant. Are un bun efect în tahicardia ventriculară și în calmarea convulsiilor. Uleiul esențial de nard scade tensiunea și calmează. Este recomandat în stările de stres și nervozitate, insomnii și migrene. Are și efect antiinflamator, bactericid, fungicid, sedativ și combate febra. Este recomandat în afecțiunile dermatologice de natură alergică și în eczemele mai greu vindecabile.

Uz extern: uleiul esențial de nard este utilizat de aromaterapie, sub formă de aerosoli sau în diferite preparate fitofarmaceutice, dozate conform indicațiilor de pe ambalaj. Atenţie! Nu trebuie depășită doza, pentru că supradozele pot fi letale.
Când îl recoltezi: Nu se cultivă la noi în țară, dar uleiul esențial se poate cumpăra.

NAP (BRASSICA NAPUS)

Are 88% apă și foarte puține calorii (29 kcal/100 g). Conține sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, vitaminele A și C. Are proprietăţi diuretice și de dizolvant uric, ceea ce îl face util în cistite, litiază urică şi în gută. În medicina populară, este folosit pentru calmarea tusei și în anghină pectorală. Consumul acestuia are efecte favorabile și în eczeme, acnee, furuncule şi abcese. Aplicaţiile cu napi se recomandă în degerături şi pentru completarea tratamentului gutei.

Uz intern: se consumă ca atare sau sub formă de infuzie (o linguriţă de pulbere de napi la 0,5 l apă).
Uz extern: se face gargară cu decoct (100 g napi tăiaţi în felii la un litru de apă) și aplicaţii cu napi fierţi.
Când îl recoltezi: Se culege toamna târziu.

NĂUT (CICER AFIETINUM)

Conţine săruri minerale, în special potasiu, magneziu, calciu, sodiu, siliciu, fier, vitamine din complexul B şi mici cantităţi de vitamina C. Năutul este un bun diuretic, util în dureri de rinichi, pietre la rinichi şi ca antiseptic urinar. Diureza este însoţită de o eliminare de acid uric şi cloruri. Se mai utilizează în stări congestive ale ficatului. Se pot face aplicaţii cu făină de năut în pleurezii, dar numai pentru atenuarea durerilor. Ele se mai recomandă şi în răceli sau nevralgii.

Uz intern: se face un decoct din 100 g de plantă la un litru de apă. Ceaiul se bea în cursul unei zile.
Uz extern: se fac cataplasme cu făină de năut amestecată cu apă caldă.
Când îl recoltezi: În august-septembrie.

NĂSTUREL (NASTURTIUM OFFICINALE)

Conține substanţe minerale, în special fier, magneziu, fosfor, cantităţi mari de vitamina C, precum şi vitaminele A, B1, B2, niacină şi vitamina E. Este indicat în astenie, anorexie, anemie, tuberculoză, bronşite, litiază biliară, eczeme, reumatism, parazitoze intestinale, diabet, cancer, alopecie, plăgi greu vindecabile și ulcerații cutanate.

Uz intern: năsturelul se folosește proaspăt, preparat sub formă de salată sau de suc (60-150 ml pe zi), îndoit cu apă rece.
Uz extern: se face frecție cu suc proaspăt de năsturel. În plăgi, se pun comprese cu frunze proaspete, sfarâmate. Se mai prepară o alifie cu suc proaspăt de plantă în amestec cu unt sau untură şi puțină ceară de albine.
Când o recoltezi: Se culege în lunile mai-iulie, când frunzele sunt proaspete.

Loading...