baby GHIDUL plantelor medicinale

AFLĂ CARE SUNT PRINCIPALELE PROPRIETĂŢI ALE PLANTELOR ȘI CUM POŢI SĂ LE FOLOSEȘTI
 

IEDERĂ (HEDERA HELIX)

Are acțiune expectorantă, antispastică, antiparazitară, antibacteriană și antimicotică. Este indicată pentru a diminua spasmele bronșice. Este sedativ, cu efect bun în mialgii parestezice, sciatice, reumatism etc.

Uz intern: se face infuzie dintr-o linguriță de frunze uscate la o cană cu apă fierbinte. Se beau două căni pe zi. Se mai folosește sub formă de tinctură sau sirop. Intră și în compoziția unor produse homeopatice folosite la tratarea tumorilor maligne.

Uz extern: se fierbe o lingură de frunze uscate 10 minute în 300 ml apă. Cu acest ceai se pot face spălături locale (nas, urechi), gargară, comprese și cataplasme.
Când o culegi: Se poate culege atât primăvara (martie – aprilie), cât și la sfârșitul verii..

IARBĂ MARE (INULA HELENIUM)

Părţile subterane conţin substanțe antibiotice. Este diuretic, favorizând nu numai eliminarea apei, dar şi a azotaţilor și a clorurilor. Se recomandă şi pentru proprietăţile antiinflamatoare în congestii hepatice, colecistite, litiază biliară şi renală, în artrite şi ca sedativ asociat cu alte plante. Conține glucide mai bine tolerate de diabetici decât zaharoza. Recomandarea majoră este de calmant al tusei, diuretic, stimulent al secreției biliare şi pentru eliminarea viermilor intestinali.

Uz intern: decoct dintr-o lingură de rădăcină mărunţită la o cană cu apă. Se beau două căni pe zi. Pentru efecte sedative, se asociază cu tinctura de talpa-gâștii, în părți egale.
Când o recoltezi: Rizomii trebuie adunați în lunile septembrie-octombrie sau în martie-aprilie.

IN (LINUM USITATISSIMUM)

Conține calciu, potasiu, fier și aluminiu. Semințele de in întregi au acțiune laxativ purgativă. Sunt indicate în constipații și în obezitate. Uleiul de in determină scăderea colesterolului. Făina de in se recomandă pentru cataplasme în caz de infecții cutanate sau furuncule.

Uz intern: pentru combaterea constipației se recomandă una-două lingurițe de semințe întregi, nesfărâmate. Se spală și se înmoaie într-o cană cu apă două-trei ore. Se înghite cu tot cu apă seara, înainte de culcare.

Uz extern: făina de in se amestecă cu apă caldă, până se obține o pastă, care se pune între două comprese de tifon, după care se aplică pe zona afectată.
Când îl recoltezi: Semințele se culeg în lunile august și septembrie.

IENUPĂR (JUNIPERUS COMMUNIS)

Are acțiune diuretică, antiseptică, antispastică și antitusivă. Calmează durerile abdominale și favorizează eliminarea gazelor din intestin. Este indicat în bolile de rinichi și vezică urinară, în reumatism, lumbago, nevralgii, gută, dispepsii de fermentație, balonări, anorexie, bronșite acute și cronice, acnee, dermatite, eczeme, hemoroizi.

Uz intern: se face infuzie din una-două lingurițe de plantă la o cană cu apă fierbinte. Se iau trei-patru linguri pe zi, nu mai mult, pentru că irită rinichii.

Uz extern: se face frecție cu o soluție preparată din 10 ml ulei esențial de ienupăr în 100 ml de alcool.
Când îl recoltezi: Fructele se culeg în lunile octombrie, noiembrie și decembrie.

Loading...