GHIDUL plantelor medicinale

AFLĂ CARE SUNT PRINCIPALELE PROPRIETĂŢI ALE PLANTELOR ȘI CUM POŢI SĂ LE FOLOSEȘTI
 

FENICUL (FOENICULUM VULGARE)

re acţiune antispastică şi carminativă, stimulează lactația, fluidifică secreţiile bronşice şi are proprietăţi sedative. Este indicat ca antiseptic şi expectorant în bronşite. Este contraindicat în ulcer gastric, duodenal şi enterocolite cronice. Nu trebuie luat în cantitate mai mare de cinci grame pe zi.

Uz intern: sub formă de infuzie preparată dintr-o linguriţă la o cană cu apă. Se beau două căni pe zi. Prima jumătate de cană se bea înainte de masa de prânz, iar cea de-a doua, după masa de prânz; la fel, cea de-a doua cană se împarte în două: înainte de cină şi după.
Uz extern: în aromaterapie, sub formă de aerosoli sau unguente.
Când îl recoltezi: Verdeața se culege în lunile mai-iunie, iar semințele, în septembrie.

ECHINACEEA (ECHINACEA PURPUREA)

Extractele din echinaceea au efecte imunostimulante. Sunt folosite ca terapie adjuvantă și preventivă în caz de guturai, gripă, afecţiuni cronice ale aparatului respirator şi ale căilor urinare. Extern, se folosesc în tratamentul rănilor şi ulceraţiilor cronice.

Uz intern: se recomandă zilnic între 6 și 9 ml suc proaspăt. Tinctura se ia în cantitate de maximum cinci ml pe zi, în trei reprize, și amestecată cu puțină apă. Se poate face infuzie dintr-un gram de plantă la 150 ml de apă.
Uz extern: se folosește sub formă de unguente semisolide, care conţin cel puţin 15% suc de plantă înglobat în vaselină, lanolină, ceară de albine sau în alte baze de unguente.
Când o recoltezi: Nu crește la noi în țară, decât în culturi, dar o poți cumpăra din comerț.
 

FISTIC (PISTACIA VERA)

Are acțiune de scădere a colesterolului, antiseptică, anticancerigenă, antioxidantă, detoxifiantă, sedativă, tonic cardiacă, tonic generală și afrodiziacă. Este bogat în acizi grași esențiali omega 3 și omega 9. Sâmburii de fistic sunt un remediu ideal pentru reglarea tranzitului intestinal. Mai este indicat în afecțiuni abdominale, amenoree și reumatism.

Uz intern: sâmburele de fistic poate fi consumat ca atare sau adăugat în mâncare sau în produse de cofetărie. Este indicat mai ales în dieta de post, ca sursă de proteine și grăsimi vegetale.
Uz extern: se unge zona afectată cu ulei esențial de fistic, în caz de abcese, zgârieturi și iritații ale pielii.
Când îl recoltezi: Nu crește la noi în țară, dar se găsește în comerț.

Loading...