Imediat după finala de la X Factor, Andrada s-a închis în studio alături de celebra artistă Adda și cu doar cu două zile înainte de Ajun au reușit să scoată un colind pentru sărbători, „De Crăciun”.

ADDA a rămas impresionată de vocea și talentul spectaculos al Andradei Precup încă din prima clipă și chiar i-a făcut o surpriză și i-a oferit un contract cu casa ei de discuri. Mai mult, artista a susținut-o pe concurentă în finala X Factor, iar vocea ei specială a convins-o să facă un colind împreună, potrivit Antena1.

Artista le-a mai mărturisit fanilor pe Instagram că unul dintre visurile câștigătoarei X Factor a fost să ajungă într-un studio și să își scrie singură muzica, iar ADDA i-a împlinit dorința. Cele două nu au avut atât de mult timp la dispoziție să scrie o piesă, dar s-au gândit să lanseze un colind cu ocazia sărbătorilor de iarnă, nu este exclusă nici o eventuală colaborare în viitorul apropiat între Andrada și ADDA.

andrada-1SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Cele două formează un duet de excepție, iar colindul „De Crăciun” își face pielea de găină. Și asta pentru că ADDA și Andrada au voci spectaculoase, care sună perfect împreună.

„Am întâlnit acum 3 săptămâni o fată extrem de talentată și de sensibilă, care își dorea mult să mă cunoască. Unul dintre visurile ei a fost să ajungă într-un studio și să își scrie singură muzica. Pentru ca timpul a fost prea scurt, nu am făcut o piesa, în schimb, am compus un colind împreuna cu @producadoru și @mihaimititescu la @baladdarecords care speram să vă ajungă în ❤️! Între timp, Andrada și-a mai împlinit un vis. A câștigat X Factor. Felicitări din inima! MERIȚI! ? @andradaprecup
Din februarie, o să începem să lucrăm la piesele ei! Abia aștept! Sărbători fericite tuturor! ? piesa intreagă e pe Youtube!”, a spus artista în urma unei postări pe contul oficial de Instagram.

Citește și:

Cătălin Scărlătescu recunoaște că este într-o relație! Primele declarații: „Sunt foarte indisponibil…”

În sfârșit iubește din nou! El este noul iubit al lui Katie Holmes! Cum s-au pozat îndrăgostiții