George H.W. Bush a fost internat, la o zi după înmormântarea soției

George H.W. Bush a fost internat

Fostul președinte american George H.W. Bush a fost internat la numai o zi după înmormântarea soției sale, Barbara, decedată la 92 de ani. Iar starea sa nu e dintre cele mai bune.

Bush senior a fost internat și plasat la terapie intensivă, într-un spital din Houston, în urma unei infecții care s-a răspândit în sânge. Răspunde însă la tratament și pare să se vindece, a transmis purtătorul său de cuvânt, Jim McGrath.

Fostul președinte a ajuns la spital duminică, cu septicemie, a declarat o sursă pentru CNN. La un moment dat a fost în stare critică, dar între timp a fost stabilizat.

E de înțeles îngrijorarea familiei sale. Bush senior este extrem de vulnerabil în această perioadă, după ce și-a pierdut soția, cea care i-a stat alături 73 de ani.

A tot fost internat în ultimii ani

Nu e prima oară în ultimii ani când Bush este spitalizat. El suferă de o formă a bolii Parkinson, care l-a țintuit în scaunul cu rotile din 2012. La începutul anului trecut, a fost tratat pentru o problemă respiratorie acută, ajungând de asemenik la terapie intensivă.

În aprilie 2017 a fost spitalizat cu pneumonie.

Soția lui Bush, Barbara, a murit în 17 aprilie, la câteva zile după ce refuzase să mai urmeze vreun tratament. Avea mai multe probleme de sănătate, printre care o boală pulmonară și una de inimă. În ultima zi a vieții sale, Bush senior și-a ținut toată ziua soția de mână.

Foto: Hepta

Citește și:

Loading...