Care a fost cel mai dificil personaj pe care l-ai interpretat în acest sezon ”Te cunosc de undeva” și care te-a încântat foarte mult?
Evident, un personaj masculin a fost cel mai greu sezonul ăsta. (râde) Deja sunt mai faimos în travesti. Au fost foarte greu de interpretat Nelu Ploieșteanu, Carla’s Dreams și Sade. Erau total opusul meu. Ca interpretare, ca timbru vocal și ca atitudine. Cel mai mult mi-a plăcut, din punctul de vedere al provocării, Azis.

Fugi de travestiuri, dar ruleta nu prea te lasă să scapi. Soția ta, Ramona, se amuză pe seama acestora?
Nu mai fug de mult de travestiuri. Am înțeles, în timp, că acesta este atuul meu și m-am rugat să îmi pice femei la ruletă. Soția mea se amuză teribil. Mă tachinează din când în când, dar cine nu o face?

S-a întâmplat să mergi prin casă pe tocuri ca să te obișnuiești?
Am mers în primul sezon, la primele transformări. Făceam încălzire, mersul piticului pe tocuri și schimbări de direcții prin casa. Acum merg mai bine pe tocuri decât pe bicicletă. (râde)

Cum reacționezi când ți se spune că ești frumos și ca bărbat și ca femeie?
E măgulitor. Mă simt împlinit. Sunt sigur că într-o altă viață am fost femeie și se pare că una de mare succes.

Credit foto: Antena 1

 

Tu și soția ta sunteți două persoane discrete. Familia voastră este mai protejată în acest mod?
Așa sperăm. Ne dorim intimitate în mod special pentru copii. Karina și Ilinca se amuză teribil când vin copii de vârsta lor la mine și vor autografe și să facem poze. Le văd cum brusc li se umflă penele.

Fiind totuși destul în vizorul public, ai vreun filtru prin care îți treci cunoscuții înainte de a hotărî cine îți rămâne alături?
Filtrul este feelingul (adaptare n.r.: intuiția). De-a lungul timpului, cercurile de prieteni s-au schimbat. Oamenii se selectează singuri. Am făcut o afirmație în urmă cu vreo doi ani în care am spus că sunt înconjurat doar de oameni care îmi vor binele absolut și de prieteni adevărați. Și funcționează.

Credit foto: arhiva personală

George și familia

Ce te străduiești să faci în fiecare zi pentru a fi fericit?
Să fiu recunoscător pentru fiecare lucru din viața mea, fie el mic sau mare. Am conștientizat că a fi fericit nu este o destinație, ci drumul în sine.

Karina și Ilinca obișnuiesc să te urmărească la televizor?
Da, amândouă mă urmăresc. Tot timpul mă întreabă ce piese mai lansez sau ce melodii mai lansam la Panda Music. Ele ascultă piesele pe Youtube, iar Ilinca este tot timpul prezentă la Live-urile mele pe Facebook, pe pagina mea oficială: „Geørge”.

Sunt atrase de lumea reflectoarelor?
Amândouă. Au momente și momente. Le place ideea să fie de succes și asta și prin exemplul pe care l-am dat amândoi, atât eu cât și soția mea, fetelor. Cel mai important este că se văd ele de succes.

Se apropie 1 Iunie. Ziua Internațională a Copilului. Veți avea un program special?
Pentru noi, de fiecare dată când suntem toți patru, e ziua copilului. Suntem foarte atenți la ele, dar le dăm și suficient timp doar pentru ele două. Anul acesta de 1 Iunie probabil vom face ceva trăsnit.

Muzical, ce planuri ai pentru acest început de vară?
Lansăm acum o melodie nouă, Andreea Bănica feat. Geørge – “Rain in July” și lucrez la următorul meu single. Sunt foarte focusat (n.r.: concentrat) pe cariera artistică și sunt recunoscător total pentru talentul pe care mi l-a dat Dumnezeu.

Piesa ”Nimeni nu-i perfect” pe care o interpretezi alături de JO este foarte difuzată. Veți mai colabora?
Never say never (n.r.: Niciodată să nu spui niciodată)… Nu avem planuri în acest sens, dar ne bucurăm de fiecare dată când suntem pe scenă împreună. Melodia aceasta este o binecuvântare pentru mine.

Anul trecut aveai în plan un show inedit de transformari live. L-ai mai luat în calcul în proiectele tale viitoare?
Bineînțeles. Show-ul meu actual include și transformari. În funcție de eveniment introduc una-două transformari. Sunt de mare impact și mă bucur că pot face asta împreună cu band-ul meu.

Care este mare dorință a ta la momentul actual?
Să fiu din ce în ce mai bun în toate aspectele vieții mele.

 

ÎNTREBARE ÎNCUIETOARE

Ce sfat îi dai cel mai des fiicei tale, Karina?
„Capul sus, nasul jos” Acesta este sfatul pe care îl dau fetelor noastre (n.r.: Karina și Ilinca, fiica Ramonei, soția lui George) cel mai des. Este și unul din citatele mele. Prefer să le vorbesc despre principii, despre respect și să le dau și exemple în acest sens.

N-aș putea trăi fără…

Elemente esențiale – ”Existența mea nu ar fi completă fără fiica mea Karina, fără muzică și fără iubire. Nu îmi pot imagina viața altfel.”

 

Credit foto: Antena 1 și arhiva personală