Gelozia patologică. De ce apare și ce e de făcut?

zodii care îi rănesc pe cei din jur

Ai un partener excesiv de gelos? În doze mici, gelozia poate fi benefică unei relații. Dar atunci când ajunge să fie patologică, o pune în pericol.

Am auzit de un bărbat care îi cerea soției să-și țină tot timpul telefonul deschis pentru a-i asculta convorbirile atunci când este departe de casă. Nici asta nu îl liniștea și i se părea că aude dovezi că femeia l-ar înșela cu un coleg de serviciu. În acest caz, gelozia lui este o adevărată boală care trebuie tratată urgent.

Teama de a-și pierde iubita

'Gelozia își are originile în anxietate și frică. Este o emoție complexă care implică teama de a pierde partenerul și invidia pentru calitățile unui virtual rival. Uneori, include și elemente de furie, care vin din traume trecute', spune psihoterapeutul Tedy Creștin. 'Deși puțină gelozie poate fi benefică sau incitantă, cea patologică este calea sigură pentru a duce la ruperea relației', observă specialistul, adăugând: 'dacă ai un partener care se poartă așa, ar fi bine să-ți clarifici ceea ce îți dorești de la relație'. În plus, nu ar trebui să-ți pui siguranța în pericol. Dacă el este violent, ar fi bine să stai la distanță față de el, măcar în timpul crizelor.

Acceptarea compromisului

Persoanele pentru care este importantă independența, libertatea, dorința de a socializa cu alte persoane vor suporta mai greu un partener gelos și vor fi afectate foarte mult de comportamentul lui. Femeile mai introvertite, care au o relație de dependență de bărbat și cele care tolerează mai ușor felul lui posesiv de a fi au mai multe șanse să rămână lângă un astfel de bărbat. 'O altă întrebare este cât de mult îl iubești pe cel care are asemenea manifestări. De acest fapt depinde cât de mult efort ești disponibilă să investești în relatie și cât de mult poți accepta compromisul', observă psihoterpeutul.

Cum îl ajuți să scape de gelozia patologică

Îl poți ajuta să se schimbe cu multă dragoste și înțelegere. Ține cont că 'rădăcinile geloziei sunt în copilărie. Prin empatie, căldură și încurajare poți îmbunătăți purtarea lui și poți diminua crizele. Dacă el simte din partea ta acceptare și încredere, se va deschide și va povesti mai multe despre trecutul lui. Este posibil să afli că a fost abandonat sau părăsit în copilărie. Are o stimă de sine scăzută. Se simte în nesiguranță etc. Poate îți va cere chiar el ajutorul să scape de această stare patologică'. Tedy Creștin te sfătuiește să 'citiți împreună cărți și materiale de specialitate, să urmăriți filme, pentru a găsi singuri modalități de control a gelozie. De asemenea, ai putea condiționa rămânerea în relatie de urmarea unui program de terapie de cuplu, care îl va ajuta să se înțeleagă pe sine însuși și să se controleze mai bine în timpul crizelor'.

Problemă cu rădăcini în copilărie

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

'Dacă toate eforturile nu dau rezultate și intensitatea episoadelor de gelozie și a conflictelor crește, e clar că lucrurile nu evoluează spre bine. Gelozia este o emoție complexă și puternică, având cu rădăcini adânci în copilărie. De aceea nu există soluții simple. Mai mult, dacă ele nu dau rezultate, și tu te simți hărțuită, neputincioasă și obosită să mai lupți, poate este timpul pentru o reevaluare a situației. Poate este momentul să renunți la el, înainte ca partenerul să dezvolte un viitor proiectat doar de el și să se împotrivească violent unei despărțiri.'

Citește și:

Cum să eviți apariția problemelor în cuplu

Sursa foto: 123rf.com