Gazania, o floare delicată ca o margaretă

Gazania, o floare delicată ca o margaretă

Cultivatorii de flori din România au descoperit un soi de margaretă mult mai rezistentă la secetă și la soare. Gazania este o frumusețe de floare, deloc pretențioasă, care poate fi crescută și în balcon, și în grădină peste vară.

 

Dacă vrei o plantă care să înflorească bogat, cu flori mari și în culori pastelate, dar mai ales care să reziste în soare, alege gazania. Este potrivită pentru balcoanele însorite și pentru grădinile cu puțină umbră.

Gazania este înrudită cu margaretele, așa cum arată și florile ei ca niște stele cu petale alungite, dar poate avea multe culori delicate, de la roz, violaceu, portocaliu, roșu sau mov, până la galben, crem și alb. De obicei, florile au două nuanțe care se îmbină armonios și atrag imediat privirile.

Mare iubitoare de soare

Gazania este o plantă originară din Africa de Sud și iubește foarte mult soarele. Fără soare nici nu înflorește, de aceea trebuie cultivată în grădină în cel mai însorit loc, unde este lumină toată ziua. Poate crește frumos și în ghivece largi pe marginea balcoanelor însorite și nu este deloc pretențioasă cu privire la sol.

Pământul obișnuit pentru flori, cu un substrat subțire de nisip care să permită scurgerea apei, este cea mai bună alegere, dacă o cultivi la ghivece. Trebuie udată un pic mai rar decât celelalte flori de apartament, pentru că nu tolerează umiditatea crescută.

Iar cea mai frumoasă particularitate a sa este aceea că florile se închid seara sau când se înnorează afară. Gazania îți arată când vine ploaia, iar după ce iese soarele iar, florile ei se deschid mai frumoase!

Cum se îngrijește corect Gazania

Udarea se face o dată pe săptămână, mai des doar dacă este caniculă și frunzele se ofilesc.

Ghiveciul se ține în locuri însorite.

Se administrează îngrășăminte solide pentru plante cu flori, cu eliberare prelungită.

Gazania înflorește din lunile mai-iunie până la primele nopți reci de toamnă.

Dacă este cultivată în grădină, în luna octombrie, se taie frunzele laterale și se mută în ghiveci, pentru a fi ținută într-un balcon sau într-un hol bine luminat. Planta nu tolerează frigul iernilor de la noi.

Se recomandă tăierea florilor uscate pentru a stimula apariția de noi boboci.

foto: 123rf.com