Gală excepțională de folclor, cu Fuego și invitații lui duminică, la TVR 2

Gală excepțională de folclor, cu Fuego și invitații lui duminică, la TVR 2

Folclorul ne-a fost întotdeauna aproape. Importanța lui majoră, pentru noi, românii, este incontestabilă și chiar dacă mulți nu o percep, trebuie să înțeleagă că puține popoare au o astfel de diversitate interpretativă și muzicală, puține popoare și-au pus istoria pe port și-au dat atâtea și atâtea nume de referință. Zonele folclorice ale României sunt adevărate povești și e musai să aducem asta în fața publicului, mai ales că acest gen are numeroși fani.

Tot prin folclor descoperim și înțelepciunea populară și ne putem cunoaște rădăcinile. Iar zona aceasta are numeroși artiști remarcabili. Duminică, de la ora 15.00, la TVR 2, veți face o călătorie muzicală prin istorie și prin tradiție, cu ajutorul muzicii populare autentice, pentru că Paul Surugiu-Fuego, alături de invitați speciali, a pregătit o minunată gală de folclor, cu duete inedite, amintiri și nenumărate momente speciale.

Astfel, veți admira costumul vechi de sute ani și glasul special al Anetei Stan, care vine cu povești din Dobrogea și un duet inedit cu Fuego, perfect pentru această perioadă. Din Banat sosește Valeria Arnăutu, cu muzica de joc și istorii interesante. De asemenea, aceasta va interpreta alături de vedeta TVR 2, un minunat duet din repertoriul Mariei Tănase. Zona Olteniei va fi reprezentată de îndrăgita Mariana Ionescu Căpitănescu care ne va cânta despre păcatele inimii, povestind despre parcursul său artistic, aducând un omagiu de seamă Ioanei Radu, împreună cu moderatorul emisiunii.

Mergem mai apoi în Maramureșul istoric, alături de doi artiști care-au ținut mereu la imaginea lor, care interpretează doar folclor autentic și trăiesc cu ardoare această profesie, pe care-au transmis-o și copiilor, Florentina și Petre Giurgi. Aceștia ne vor impresiona cu decența și modestia lor, deși au 30 de ani de carieră în spate. Au pregătit cu Fuego un duet de excepție pe un cântec extrem de iubit! Ajungem ulterior, pe ritm de petrecere, în Muntenia, mai exact în Dâmbovița, de unde vine artista cu energie și ritm, Maria Cârneci.

Moldova va fi încununată de speciala Mioara Velicu, care-și va celebra ziua de naștere alături de noi, va exemplifica sunetul unei trompete, va spune bancuri, cu umorul său unic, cântându-ne așa cum doar ea știe să facă! De asemenea, veți cunoaște o nouă lecție de viață, prin povestea impresionantă și plină de umor a lui Cristian Roman, un adevărat personaj care oferă oamenilor bomboane și care-i ajută, din puținul lui, pe cei din jur și căruia îi vom face o mare surpriză! Ne vor fi alături, pentru un show desăvârșit, baletul condus de Florin Mariș, trupa Supermarket, dar și Ansamblul Folcloric VALEA PRAHOVEI, condus de coregraful Vlăduț Simulescu! Nu ratați!