„Furtună pe Bosfor” readuce în atenție povestea de dragoste dintre Cihan, un prosper om de afaceri și tată de familie exemplar, și Gulseren, o femeie frumoasă și onestă, dar nedreptățită de soartă. Cei doi încearcă să repare eroarea comisă în trecut de o asistentă medicală care le-a încurcat copiii la naștere (pe Hazal și Cansu) și, totodată, să-și construiască un viitor împreună. Drama acestor părinți rupți de copiii lor printr-o farsă a destinului se împletește cu povestea unei iubiri care trebuie să înfrunte prejudecăți și norme sociale. Vor reuși cei doi protagoniști să corecteze eroarea din trecut? Vor putea ei să-și urmeze glasul inimii?

Răspunsul o să apară treptat în serialul “Furtună pe Bosfor”, începând din 22 februarie, în fiecare luni și marți, de la ora 20.00, la Kanal D. Iar Din 24 februarie, serialul „Bahar: Viață furată” va fi difuzat de miercuri până vineri, de la ora 20:00.

Credit foto: Kanal D