Frigărui de pui cu miere

frigarui de pui cu miere

A început sezonul de grătare așa că începem cu aceste frigărui de pui cu miere! Sunt minunate și nu-ți mai trebuie nimic altceva! 

Ingrediente pentru frigărui de pui cu miere:

● un piept de pui

● 5 linguri ulei
● 3 linguri miere

● 2 linguri sos de soia
● 2 căței usturoi

● 5 cepe mici
● 200 ml apă

● un ardei iute

● mărar

1. Într-un vas încăpător se amestecă apa, uleiul, mierea, sosul de soia și ardeiul iute tăiat rondele.
2. Se adaugă cepele tăiate, usturoiul pisat și carnea feliată subțire pe cât posibil.
3. Se lasă două ore la frigider și apoi se scoate carnea din marinată și se usucă. Se înfige pe bețele de frigărui. Se așază pe grătarul ușor uns cu ulei și se unge cu marinată în timpul frigerii. Se servește cu mărar.

Ce să mai faci bun pe grătar? Poți încerca aceste cotlete pe grătar! Nu ies deloc uscate!