Fractura dentară. Ce este de facut atunci cand ni se fractureaza un dinte?

fractura dentară

Fractura dentară este o problemă des întâlnită. Ruperea unui dinte este un eveniment neplăcut care ne ia prin suprindere. În acest caz, ar trebui să cerem de urgență o programare la medicul dentist pentru a rezolva această problemă.

Deși smalțul care acoperă dinții este cel mai dur și cel mai bine mineralizat țesut din organism, puterea lui are limite. Așa apare fractura dentară. O căzătură, primirea unei lovituri în zona facială sau pur și simplu mestecarea unui aliment dur – în special în cazul în care un dinte este deja fisurat – poate provoca fracturarea lui. Dr. Mihaela Dan, specialist ortodont, spune că nici măcar această problema nu este un motiv de panică. Domeniul stomatologiei oferă astăzi metode diverse de a rezolva rapid o astfel de situație.

Citește și: De ce sunt de ajutor fațetele dentare

Indiferent când se întâmplă (acasă, la serviciu, în timpul unui eveniment important, în concediu etc.), ruperea unui dinte este un eveniment neplăcut care ne ia prin suprindere și ne determină să cerem de urgență o programare la medicul dentist pentru a rezolva această problemă. În funcție de gravitatea ei, iată ce metode de tratament pot fi recomandate:

  1. Plombă pentru fractura dentară

Aceasta este o metodă indicată atunci când se dorește refacerea conturului natural al dintelui. Poate fi folosită în situația în care fractura nu este foarte mare, nu a ajuns la nerv și a rămas suficient smalț dentar intact. Plombarea unui dinte este o procedură simplă, care de obicei nu necesită anestezie.

  1. Tratamentul de canal pentru fractura dentară

Tratamentul de canal implica scoaterea nervului, dacă acesta a fost afectat. Realizarea unei obturații de canal corecte și apoi a obturației coronare (plombei) pentru refacerea conturului natural al dintelui.

„Dacă deteriorarea unui dinte este suficient de mare pentru a expune pulpa – centrul dintelui care conține nervi și vase de sânge – bacteriile din gură pot pătrunde acolo producând o infecție. Dacă dintele este dureros, își modifică culoarea sau este sensibil la căldură, pulpa este probabil afectată, iar întârzierea tratamentului de canal va duce la pierderea lui. Tratamentul de canal implică îndepărtarea pulpei moarte, curățarea rădăcinii canalului și apoi sigilarea lui. În cele mai multe cazuri, dintele rămas trebuie acoperit cu o coroană”, explică Dr. Mihaela Dan.

  1. Fațetele dentare repară fractura dentară

Fațetele dentare sunt folosite când lipsa de smalț nu este foarte mare, mai ales pentru refacerea integrității conturului și formei dinților din față.

Fațeta dentară este recomandată în special dacă un dinte frontal este rupt sau ciobit, pentru a-i reda aspectul întreg și sănătos. Aceasta este o carcasă subțire care acoperă întreaga față a lui, cu o secțiune mai groasă, care înlocuiește partea ruptă sau slăbită a dintelui tratat. Aplicarea ei presupune șlefuirea ușoară a dintelui, pentru ca fațeta să nu pară mai voluminoasă decât dinții vecini', spune specialistul ortodont.

Citește și: Fațetele dentare sunt bune sau nu pentru sănătate?

  1. Coroana dentară

Aceasta este necesară atunci când din dinte rămâne prea puțin țesut sănătos atunci când fractura dentară afectează foarte mult. „În această situație se recomandă acoperirea dintelui cu o coroana dentară și, de cele mai multe ori, și realizarea unui pivot metalic sau din fibră de sticlă ancorat pe rădăcină”, explica dr. Mihaela Dan.

  1. Implantul dentar când dintele nu poate fi salvat

Implantul dentar este necesar în situații mai puțin fericite cand dintele nu mai poate fi salvat. Astfel, soluția cea mai sănătoasă pentru fractura dentară este înlocuirea lui cu un implant dentar (chiar dacă procedura necesită mai mult timp). O altă posibilitate o reprezintă realizarea unei lucrări dentare, însă aceasta presupune șlefuirea dinților vecini.

Așadar, indiferent de cauza care a dus la fractura dentară, vestea bună este că medicul dentist are soluția pentru a reda zâmbetul și funcționalitatea dentară oricărui pacient. În plus, cu excepția cazurilor în care această problemă apare ca urmare a unui accident, există câteva metode de prevenție: evitarea alimentelor extrem de dure (cum ar fi gheața, grăunțele de popcorn necoapte etc.), încetarea obiceiurilor care pot deteriora dantura, cum ar fi rosul pixurilor sau scrâșnirea dinților, precum și purtarea unei gutiere de protecție în timpul practicării sporturilor care pot fi periculoase.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com