Drama prin care trece un mare cântăreț. A fost găsită moartă!

'fosta iubita a lui Diddy a fost gasita moarta

Rapperul Diddy trece prin momente de groază. Tocmai a aflat că fosta lui iubită și mama celor trei copii ai săi a murit.

 Kim Porter, în vârstă de 47 de ani, care i-a fost parteneră rapperului timp de 13 ani, răcise. Ceea ce părea o banală răceală s-a transformat însă în pneumonie, care a durat câteva săptămâni. În cele din urmă, joi, pe nepusă masă, a murit.

Artistul, care a început să se întâlneacă cu Porter, actriță și model, în 1994, s-a arătat 'devastat și șocat' de vestea morții sale.

La doi ani când începuseră să se întâlnească, relația s-a destrămat, după ce Diddy a înșelat-o pe Porter cu Jennifer Lopez. Peste încă doi ani, au reluat relația, dar au întrerupt-o iar, din cauza infidelității artistului, care în timpul relației cu Porter a avut și alți copii.

Relația dintre cei doi a fost una tumultoasă. Chiar și după ce s-au despărțit, însă, au rămas prieteni, împărțind custodia copiilor.

Cauza morții lui Porter nu a fost confirmată încă. Cu o zi înainte să moară, Porter își sunase medicul și i-a spus că starea ei nu se îmbunătățește.

Gemenele Jessie James și D’Lila, de 11 ani, și Christian, de 20 de ani. Porter mai avea un fiu, Quincy, din relația cu un producător muzical.

Porter și Diddy au fost fotografiați împreună luna trecută, alături de copiii lor. Au mers împreună la premiera unui film.

Vezi și Doliu la Hollywood. A fost găsit mort în casă. Familia și prietenii sunt în stare de șoc

Citește și: