A fost răpită și sechestrată la Milano, dar a reușit să scape teafără: „Mi-am făcut răpitorul să se îndrăgostească de mine”

A fost răpită și sechestrată la Milano, dar a reușit să scape teafără: „Mi-am făcut răpitorul să se îndrăgostească de mine”

Fotomodelul Chloe Ayling credea că a dat lovitura vieții ei. A plecat la Milano pentru o ședință foto, însă totul s-a tansformat rapid într-un adevărat coșmar. A fost drogată  și sechestrată timp de șase zile . Ca să scape de răpitori, ea l-a sedus pe unul dintre ei.

 

Potrivit BBC, fotomodelul a mărturisit că a reușit să scape din captivitate după ce și-a sedus răpitorul. La două zile după ce a fost sechestrată, ea a început să se apropie de unul dintre agresori, pe nume Lukasz Herba, de origine poloneză.  Pentru a-și duce planul la capăt, ea a fost de acord chiar să-și împartă patul cu el.

„Cu cât vorbeam mai mult, cu atât ne apropiam mai mult, iar când mi-am dat seama că începe să mă placă, știam că trebuie să folosesc acest lucru în avantajul meu”, a declarat Chloe.

Fotomodelul povestește că Lukasz Herba a cel care a chemat-o la Milano cu promisiunea că vor face o ședință foto. Dar în schimb a fost drogată și răpită, cu scopul de  a fi vândut-o la o licitație pe internet. Chloe era ținută legată la mâini și la picioare și era supravegheată non-stop, fiind închisă într- o fermă părăsită. Însă, după ce a văzut că Lukasz o place, ea s-a folosit de acest lucru pentru a scăpa.

Acesta i-a spus că o vor vinde ca sclavă sexuală, dar renunță la acest plan dacă le dă ea sau familia ei 300.000 de euro. Însă, răpitorul se pare că a cedat în fața frumuseții tinerei și a întrebat-o dacă poate să o sărute și dacă ar vrea să aibă o relație.

Citește și: Soția lui a murit de cancer, dar i-a lăsat o listă cu 15 sfaturi. Așa și-a crescut tatăl singur cei 8 copii. Acum are și 5 nepoți

Răpitorul a fost condamnat la 16 ani de închisoare

„M-am gândit că asta e șansa mea să scap”, a adăugat fata. „După ce i-am văzut reacția când i-am spus că nu e exclus ca pe viitor să se întâmple ceva între noi- era foarte entuziasmat și abia aștepta să se întâmple asta și vorbea numai despre relația noastră- am realizat că trebuie să continui acest joc”, a povestit recent Chloe într-o emisiune TV.

Astfel, când și-a dat seama că nu va primi nicio răscumpărare pentru tânără, el a eliberat-o și a dus-o la consulatul britanic din Milano. În timp ce așteptau să se deschidă, niște martori au declarat că i-au văzut într-o cafenea vorbind, făcând glume și râzând.

„Știu că pare ciudat, dar cum să te porți rece cu o persoană care începe să aibă sentimente pentru tine și se bazează pe asta ca să te elibereze? Trebuia să fac tot ce îmi stătea în putință ca să-l fac să se îndrăgostească de mine”, a spus Chloe în apărarea ei.

Chloe Ayling a declarat că i-a fost frică în fiecare secundă că va muri. Ea a povestit poliției italiene că ar fi fost implicați mai mulți răpitori, dar ca a văzut doar chipurile a doi bărbați. Cu toate acestea, presa italiană a sugerat că britanica și-a înscenat răpirea și a ridicat semne de întrebare cu privire la versiunea oferită de tânără asupra a ceea ce s-a întâmplat.

Lukasz Herba a fost prins de poliție și condamnat, luna trecută, la 16 ani de închisoare și nouă luni. În apărarea lui, bărbatul a negat acuzațiile aduse de fotomodel, spunând că a cunoscut-o în urmă cu ceva timp și s-a îndrăgostit de ea. El a vrut să iște un scandal ca să atragă atenția media pentru a o ajuta pe Chloe  în cariera ei de fotomodel.

Citește și:

Loading...