Folosește arcanele minore din tarot pentru probleme tale de zi cu zi

arcanele minore din tarot

Arcanele minore din cărțile de tarot sunt folosite adesea în divinație pentru a găsi soluții la problemele cotidiene. Citește cum le poți folosi și tu și ce semnificație au!

Cărțile de tarot se împart în două grupe mari, arcanele majore și arcanele minore. Este o împărțire care îi ajută pe începători să își facă o idee mai clară despre semnificația acestor cărți. Arcanele majore sunt folosite adesea pentru a consulta viitorul în ceea ce privește situațiile grave, eșecurile în dragoste sau începutul unei relații noi, schimbările mari precum căsătoria sau nașterea, dar și provocările din carieră. Pentru problemele cotidiene, precum lipsa banilor, investițiile pe termen scurt, călătoriile, neînțelegerile din familie sau o alegere dificilă se recomandă folosirea arcanelor minore.

Cum se etalează cărțile cu arcane minore

Arcanele minore reflectă deciziile, schimbările și provocările pe care le întâlnim zi de zi. Ele sunt împărțite în cărți de curte precum Valetul, Cavalerul, Regina și Regele, și cărți cu numere, care sunt câte 10 de fiecare simbol: Cupă, Spadă, Bâte și Monede. În totalitate, arcanele minore sunt 56 de cărți pe care le poți folosi să afli răspunsuri sau un indiciu important la problemele care te frământă.

Cea mai simplă formă de etalare, pe care o pot folosi adesea toți începătorii, este cea în cruce, cu o carte la mijloc. Amesteci cele 56 de cărți foarte bine, te concentrezi asupra problemei tale și etalezi, cu fața în jos, primele cinci cărți din pachet, în formă de cruce. Prima carte o pui în fața ta, a doua mai sus, la stânga, a treia la dreapta și una deasupra lor. La mijloc, între cele patru cărți pui a cincea carte și o întorci să vezi ce simbol poartă. Aceasta trebuie să îți ofere un indiciu pentru răspunsurile sau soluțiile de care ai nevoie.

Arcanele minore și semnificațiile lor

Cum se interpretează valeții

Există patru cărți cu valeți, și anume valetul de spadă, valetul de cupă, valetul de bâte și valetul de monede. Dacă îți apare unul dintre valeți, înseamnă că ai tratat cu superficialitate anumite probleme din trecut, ele s-au complicat, iar acum găsești mai greu soluțiile, dacă nu faci un sacrificiu. Pe de altă parte, valeții sunt simbolurile micilor aventuri, călătoriilor, al șanselor și al veștilor.

Ce semnificație poartă cavalerii

La fel ca și în cazul valeților, există 4 cărți dedicate cavalerilor, pentru fiecare simbol în parte: cupă, spadă, monede și bâte. Dacă întorci cu fața o carte cu un cavaler, înseamnă că situația cu care te confrunți este cumva blocată și că nu vei reuși să ieși din ea, dacă nu ești ajutată de un om generos, inteligent și matur. Pe de altă parte, apariția cavalerului poate semnifica apariția unei persoane deosebite în viața ta, care poate complica lucrurile și te poate determina să faci alegeri dificile.

Ce înseamnă reginele

Cele patru cărți cu regine semnifică fie vești sau ajutor din partea unei femei mature, care ține la tine și va interveni la momentul oportun, fie complicații din partea unei femei care face o alegere greșită. Trebuie să fii foarte atentă la influența pe care o au anumite femei în viața ta, să nu le lași să preia controlul și să nu te lași doborâtă de criticile sau reproșurile lor.

Cum se interpretează regii

La fel ca reginele, există 4 cărți cu regi, cu aceleași simboluri de mai sus. Regii semnifică figuri masculine autoritare, vești din partea unui bărbat care încearcă să intervină și să controleze sau chiar să te determine să îți schimbi opiniile asupra unei anumite probleme. De obicei, apariția regelui înseamnă intervenție nedorită din afară.

Simbolistica arcanelor numerotate

În rândul arcanelor minore se găsesc și 40 de cărți numerotate, de la I la X, cu cele patru simboluri clasice ale tarotului: bate, cupe, spade și monede. Dacă ți se arată una dintre aceste cărți în centrul crucii, iată cum trebuie să o interpretezi. Cu cât este mai mare numărul ei, cu atât semnificația ei este mai puternică, iar mesajul pe care ți-l transmite se poate adeveri în viitorul apropiat.

Bâtele sunt asociate cu acțiunea, virilitatea, decizia, focul și lumina. Apariția acestor cărți îndeamnă la acțiune și este un semn bun pentru cei întreprinzători, care nu stau cu mâinile încrucișate să le rezolve timpul pe toate. Trebuie să acționezi, trebuie să iei o decizie și, chiar dacă greșești, vei corecta greșelile din mers. O astfel de carte îți arată că cea mai proastă decizie este să stai și să aștepți. Caută soluții, alege, decide, impune-te!

Cupele sunt asociate cu Apa, cu sentimentele, emoțiile, dragostea, relațiile, familia, legăturile cu cei din jur. Aceste cărți îți arată că trebuie să ții cont de emoțiile și sentimentele tale, să te protejezi afectiv, să cauți oamenii care țin cu adevărat la tine, să te adaptezi unei situații noi și să ții cont de ceea ce îți oferă ceilalți. Când apare o cupă, este bine să îți lămurești sentimentele și să faci ceea ce simți tu, nu ceea ce vor ceilalți.

Spadele sunt asociate cu gândirea, intelectul, decizia și dreptatea. O astfel de carte îți poate arăta că traversezi o perioadă dificilă pentru că nu ți se face dreptate și vei fi nevoită să cauți o soluție pentru a te proteja. Dacă treci printr-o perioadă tulbure, în care nicio soluție nu pare clară și nu găsești pe nimeni să te ajute, această carte îți arată că trebuie să te bazezi doar pe tine însăți și să ai încredere că nu vei da greș.

Monedele din tarot sunt asociate cu valorile materiale, bunăstarea, familia, posesiunile, siguranța și certitudinile din viața ta. Dacă apare această carte în centrul crucii, este posibil ca siguranța ta să fie în pericol, să simți că ceea ce ai clădit până acum se clatină și că ai nevoie de multă putere pentru a ține lucrurile în echilibru. Este posibil să câștigi peste noapte, dar este posibil să și pierzi, dacă nu ești atentă la lucrurile de valoare care sunt puse în joc.