Florin Busuioc a făcut infarct. A fost resuscitat de trei ori! Care e starea actorului

Florin Busuioc a făcut infarct. A fost resuscitat de trei ori! Care e starea actorului

Florin Busuioc a suferit un infarct miocardic, marți seară, la Craiova, unde a susținut un spectacol, la Filarmonica Oltenia.

 

Florin Busuioc se afla în Sala Filarmonicii Oltenia din Craiova, când a început să se simtă rău. A fost chemată o ambulanță SMURD Dolj. Potrivit libertatea.ro,  i-a fost acordat ajutorul necesar de medici. Busu a fost transporat la Spitalul Județean din Craiova. Medicii au încercat chiar să-l transfere la București, însă acest lucru nu a fost posibil.

„Da (a suferit un infarct-n,.r.), a intervenit SMURD-ul. A fost resuscitat, iar acum este îngrijit la spital. Momentan e la Spitalul Judeţean de urgenţă din Craiova”, a declarat,  şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, pentru Mediafax.

Florin Busuioc a fost operat de urgență

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Cristina Geormăneanu, actorul se află acum în afara oricărui pericol, medicii efectuând o operaţie minim invazivă, pentru montarea unui stent.

„Operaţia a fost o reuşită, i s-a montat un stent şi acum pacientul este în afara oricărui pericol. În legătură cu celelalte detalii, familia nu îmi permite să dau nicio declaraţie. Important este, însă, că totul s-a terminat cu bine”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru Mediafax.

 

Prezentatorul rubricii meteo de la ProTv are doua fiice alături de soția lui, Liliana, și încă un fiu dintr-un mariaj anterior.

Recuperarea după infarct se face în trei etape

Recuperarea după infarct se face în trei trepte. Prima fază are loc pe sectia de cardiologie, imediat după internare.

  • Se execută exerciții ușoare pentru fiecare grup muscular
  • Se exersează respirația abdomino-diafragmatica
  • Se face masaj de drenaj venos și exercitii pentru muschii membrelor inferioare
  • Se ridică bolnavul din pat încă din primele zile

A doua fază este cea de readaptare (la câteva săptămâni după infarct). Pentru ca readaptarea să fie eficientă, sunt necesare un minim de 20 de ședințe de antrenament. Cu o frecvență de minim 2-3 pe săptămână. O zi de antrenament presupune o ședinta de relaxare, o ședință de gimnastică de încălzire (30-45 minute), o ședință de exerciții de rezistență lejeră (30-45 minute) și o ședință de antrenament propriu-zis, folosind bicicleta ergometrică sau covorul rulant (30-45 minute). Exercițiile au o intensitate care crește progresiv, păstrând întotdeauna un nivel constant al frecvenței cardiace calculate ca fiind țintă în timpul probelor de efort.

A treia fază presupune continuarea exercitiilor de antrenament când pacientul se întoarce la domiciliu. Pentru o sănătate bună a inimii post-infarct sunt necesare un minim de 30 de minute de minim 3 ori pe săptămână de activități fizice gen înot, ciclism, mers sau alergat. Atenție, frecvența cardiacă considerată ca țintă nu trebuie depășită.

Loading...