Cât de bine seamănă fiul lui Sean Penn cu tatăl! GALERIE FOTO Știai că actorul și-a salvat fiul de la moarte?

Sean Penn si fiul

Actorul Sean Penn a fost tot timpul în atenția tabloidelor, ba din cauza incidentelor, pe alocuri violente, cu paparazzi, ba din cauza relației tensionate pe care a avut-o cu fosta soție, Robin Wright, până la divorțul din 2010, ba legat de relațiile care au urmat. Dacă despre fata sa și a lui Robin, Dylan, s-a mai scris, ea moștenind frumusețea mamei și fiind model, prea puține se știu despre Hopper, băiat născut în cadrul aceleiași căsătorii.

Hopper are 24 de ani și deja a trecut pe lângă moarte, fiind salvat, așa după cum recunoaște, de tatăl său. Deși îl critică, pe el și pe mama sa, pentru relația tensionată pe care au avut-o, el fiind practic un adolescent când ei au ales să se despartă, nu poate să nu îi recunoască meritul de a-l fi adus pe linia de plutire. Dar să o luăm cu începutul.

Când Sean Penn și acrița din 'House of Cards' au decis să pună capăt mariajului tensionat, în 2010, după mai multe despărțiri, Hopper își amintește că era extrem de bulversat, chiar furios. 'Sincer, eram foatre nervos', declara tânărul într-un interviu, anul trecut. 'Pentru că se mai despărțiseră înainte și se împăcaseră apoi și au făcut asta din nou.

Așa că gândeam <>. Eram tânăr și mă gândeam: <>. Nu era deloc bine. Amândoi erau cam dărâmați, cred', mai spune Hopper.

Divorțul părinților l-a împins către droguri

A urmat o perioadă în care el și Dylan practic se împărțeau între locuințele părinților, aflate în orașe separate. O situație confuză pentru el și sora sa. De aici și până la consumul de droguri nu a fost decât un pas. Tânărul Hopper se afla deja pe buza prăpastiei, în spital, când tatăl său i-a dat un ultimatum: 'Reabilitare (dezintoxicare) sau banca din parc?'

'O să aleg patul (de la clinica de reabilitare)', își amintește el că a răspuns. A fost, spune el, alegerea care i-a salvat viața. Doar fermitatea tatălui l-a scos din mrejele drogurilor.

Iar Sean Penn nu s-a oprit aici. A scris un rol special pentru el și l-a distribuit într-un film de-al său, deschizându-i astfel noi perspective. Au urmat și mai multe contracte de modelling, iar acum viitorul nu mai pare atât de sumbru pentru Hopper.

Din fericire pentru el, acesta a moștenit și din trăsăturile tatălui, cu care acesta a făcut furori în tinerețe. Să nu uităm că înainte de Robin Wright a fost căsătorit cu Madonna, s-a iubit cu Elle Macpherson, iar după divorț, printre frumusețile care i-au trecut prin pat s-au aflat inclusiv Charlize Theron sau Scarlett Johansson. Iar Sean Penn este încă un bărbat vânat și la 57 de ani.

Vezi și Ce fiică frumoasă are celebrul actor Sean Penn. Este copia fidelă a mamei ei

Citește și: