Concret, atât ea, cât și fiul ei, au o dietă vegană.

”Uneori, i se mai înfundă sau îi curge nasul, dar nu nu răcește niciodată rău. Întotdeauna e în stare să meargă la școală. De două ori în viața lui mi-a spus <>, dar a durat doar câteva ore, iar apoi alerga.

Nu a fost niciodată bolnav și nici nu a trebuit să ia vreo pastilă în toată viața lui”, a mai declarat actrița în vârstă de 42 de ani, care a devenit cunoscută din videoclipurile trupei Aerosmith.

”Mă priveau ca pe un extraterestru”

Actrița e de multă vreme vegană și își amintește că, la început, toți o priveau ca pe un extraterestru. Pe măsură ce lumea a aflat despre beneficiile unei astfel de alimentații, mulți i-au călcat însă pe urme. Totuși, chiar și în prezent părerile sunt împărțite legate de beneficiile pe care le aduce un astfel de stil de viață.

Alicia, care în prezent este singură, după ce a divorțat de tatăl copilului ei, Christopher Jarecki, a mai spus că i-ar plăcea să mai aibă încă un copil la un moment dat. Nici nu contează ce sex va avea”, a spus ea. ”Indiferent ce se va întâmpla, dacă se va întâmpla, va fi bine. Nu sunt într-o relație, dar există și alte căi de a face copii”, a mai declarat ea.

Vezi și Ce se întâmplă cu corpul tău când renunți la lactate

Citește și: