Deși erau doar doi adolescenți fără pic de experiență la acel moment în tainele actoriei, filmul de mare succes le-a deschis drumul la Hollywood. Au trecut 37 de ani de atunci, însă cei doi actori se bucură și astăzi de succes. Iată-i în galeria de mai jos cât de mult s-au schimbat Brooke Shields (52 de ani) şi Christopher Atkins (56 de ani) de-a lungul aniilor și ce spun despre filmările de la producția de succes.
Filmările au avut loc în Fiji
Povestea de dragoste dintre Emmeline Lestrange şi Richard a cucerit imediat publicul, fiind urmărită cu sufletul la gură de oameni din întreaga lume. Christopher Atkins a povestit într-un interviu în emisiunea lui Oprah că era un licean care nu avea nici o experință în actorie când a obținut rolul lui Richard din „Laguna albastră”, despre care recunoaște și el că l-a transformat într-un adevărat star peste noapte. „Nu știam nimic despre filme”, povestește acesta, spunând că imediat după ce a fost ales, a plecat împreună cu echipa de filmare și partenera lui din film, Brooke Shields în Fiji pentru ca să înceapă treaba. „Condițiile din timpul filmărilor erau foarte rustice. Când am ajuns acolo, nu exista apă potabilă pe insulă și chiar nu era un loc în care ai putea să trăiești”, a mai spus acesta.
Actorul din „Laguna Albastră” recunoaște că s-a iubit cu Brooke Shields
Aktins a povestit că primele două săptămâni le-au petrecut trăind pe o barcă și încercând să intre în pielea personajelor. „Aveam 18 ani și Brooke Shields avea 14 ani, iar regizorul voia să ne simțim atrași unul de celălalt. El mi-a pus o poză cu ea în cabina mea de dormit de pe barcă când am ajuns acolo ca să încep să mă simt atras de ea(…)”, a mai spus acesta, precizând că în cele din urmă între ei chiar s-a înfiripat o idilă.
„ Eu și Broke am avut o relație romantică și inocentă la începutul filmărilor. A fost ceva foarte plăcut- eram prieteni foarte, foarte apropiați”, a mai spus el.
După lansarea filmului, Atkins a dezvăluit că nu mai putea să meargă pe nicăieri fără să fie asaltat de fani. „Adică eram mereu ciufulit, tras de cămasă, era ultimul lucru la care mă gândeam că mi se poate întâmpla vreodată”, își amintește el.
Succesul din „Laguna albastră” le-a deschis multe uși la Hollywood
Cu toate acestea, recunoaște că succesul din acest film i-a deschis multe uși la Hollywood, obținând roluri importante în multe filme celebre, având la activ peste 60 de roluri în producţiile cinematografice de la Hollywood, precum „Fatal Charms”, „Proiect Cobra III/ Project Shadowchaser III” , „Angel Flight Dawn”, „Caved In”, „Spiritual Warriors”, „13th Child”, „Angajatul lunii/ The Employee of the Month”, „Tequila Express”, „Quigley” şi „True Legends Of The West”.
Broke Shields a publicat chiar acum trei zile o poză cu ea din filmul care a făcut-o celebră, „Laguna albastră”, care i-a bucurat nespus pe fani. „Una dintre cele mai frumoase actrițe din toate timpurile”, Ce mă bucură să văd asta, ești la fel de frumoasă și azi”, „Cel mai bun film. Mi-a marcat copilăria. Sunt fan absolut Brooke Shields. Noi toți ne doream să fim în locul tău și să ne pierdem pe insulă”, „Cea mai frumoasă femeie. Eu și prietenii mei am văzut Laguna Albastră în acea vară de nenumărate ori”, au scris fanii.
Brooke Shields arată fabulos și la 52 de ani
Brooke și-a păstrat frumusețea din adolescentă și arată fabulos și la 52 de ani, după cum a apărat într-un pictorial pentru Calvin Klein în care apare în lenjerie intimă, demonstrând că vârsta este doar o cifră pentru ea, afișând o siluetă de invidiat.
Ea a recunoscut că singurul sport care o ajută să slăbească este cyclingul, dar pentru a-și tonifia mușchii face yoga.
Citește și:
- Cum reușește Dr. Quinn să arate incredibil de bine la 66 de ani! Ce secrete are
- Povestea unei vindecări miraculoase după un cancer în fază terminală: „Am aflat că am cancer când eram însărcinată în șapte luni”
- A fost cea mai fotografiată femeie din lume și un sex-simbol pentru generații întregi. Iată cum arata Brigitte Bardot în tinerețe și cum arată acum la 83 de ani