Fiica lui Gwyneth Paltrow calcă pe urmele mamei! Uite cât e de frumoasă la cei 14 ani ai săi!

Gwyneth Paltrow Instagram

Actrița Gwyneth Paltrow a postat pe contul său de Instagram o fotografie cu fiica sa, Apple. Actrița e foarte discretă cu viața personală, mai ales după despărțirea de solistul Coldplay, Chris Martin, așa că surpriza a fost imensă pentru fani.

”Ești cea mai plină de viață, amuzantă, frumoasă (pe dinăuntru și pe dinafară) tânără. Gândești minunat și ești o compozitoare incredibilă”, a scris pe Instagram actrița în vârstă de 45 de ani, referindu-se la fiica sa, care e clar că a moștenit talentul muzical al tatălui său.

”Mulțumesc că încă mai petreci timp cu mine, deși ai deja 14 ani”, a mai scris Gwyneth Paltrow.

Cât despre imaginea postată, aceasta e de-a dreptul adorabilă! Mica domnișoară a moștenit din frumusețea ambilor părinți. E blondă ca amândoi, are ochii albaștri și buzele tatălui său.

Apple a venit pe lume la cinci luni de la nuntă, iar anul următor i s-a alăturat și Moses, cel de-al doilea copil al fostului cuplu. După 11 ani de căsnicie, Gwyneth și Chris și-au anunțat divorțul, surprinzând pe toată lumea.

Amândoi și-au refăcut viețile

Dar iată că la 4 ani de la acel moment, actrița din ”Shakespeare îndrăgostit” e fericită din nou. La începutul acestui an, Gwyneth Paltrow anunța că s-a logodit cu Brad Falchuk, cel cu care se întâlnește din 2014, iar în aprilie presa scria că actrița s-ar fi căsătorit în secret.

Cât despre muzicianul Chris Martin, acesta se întâlnește cu actrița Dakota Johnson, în vârstă de 28 de ani, vedeta din ”Fifty Shades Of Grey”, fiica lui Melanie Griffith și Don Johnson.

Relația dintre solistul trupei Coldplay și actriță nu a fost confirmată oficial, însă părinții Dakotei au dat de înțeles că cei doi formează un cuplu. Mai mult, referindu-se la Chris Martin, Melanie Griffith a spus că pur și simplu îl adoră.

Foto: Instagram

Citește și: