Ficăței cu sos

Ficăței cu sos

Asta mâncăm astăzi – ficăței cu sos și mămăliguță!

Ingrediente

  • 500 g ficăței de pasăre
  • 200 ml lapte
  • o ceapă
  • un cățel usturoi
  • 2-3 roșii foarte coapte sau în bulion
  • o linguriță cimbru uscat
  • 150 ml vin alb dulce
  • 100 g unt
  • sare
  • piper

1. Ficățeii curățați și spălați se lasă în lapte timp de o oră.
2. Într-o tigaie cu unt topit se pun apoi ficățeii scurși și se lasă 2 minute la călit. Se adaugă ceapa și usturoiul tocate mărunt și se mai lasă 2 minute pe foc, împreună.
3. Se pun și roșiile fără pielițe și tăiate mărunt, se potrivește gustul de sare și piper și se adaugă cimbrul.
4. Se toarnă și vinul și se lasă să dea un clocot. Se poate servi cu mămăligă sau cu piure.

Sursa foto: Shutterstock

Loading...