Este greu, dar foarte important ca măcar tu să-ți păstrezi sângele rece. Dacă intri și tu în panică, ați putea lua hotărâri pripite pe care să le regretați mai apoi. Explică-i variantele de rezolvare și las-o pe ea să aleagă. Nu încerca nici să o determini să facă ce zici tu prezentându-i o situație mai gravă decât este. Dacă nici tu nu știi prea bine ce să-i spui poți apela la un specialist. În prezent, există numeroase fundații care ajută fetele aflate în dificultate. Există o varietate de soluții și ar fi bine să o alegeți pe cea mai potrivită.

Luați în calcul variantele

Fata nemăritată care rămâne însărcinată nu mai este, ca în trecut, stigmatizată de societate. Sigur, dacă se decide să păstreze bebelușul și îl va crește ea, va fi nevoită să se maturizeze forțat. Chiar și cu ajutorul familiei, îi va fi mai greu să-și continue studiile. Poate va întâmpina dificultăți materiale și sigur nu se va mai putea distra ca alte fete de vârsta ei. Pe de altă parte, există și alternativa de a da copilul în adopție. Și în acest caz, ar trebui să se gândească foarte bine până să ia decizia finală pentru că ar putea regreta mai târziu.

Ține cont de riscuri

Varianta avortului poate părea cea mai simplă, dacă sarcina nu este prea avansată pentru a recurge la acest procedeu. Trebuie, totuși, să țineți seama și de consecințele pe care le-ar putea avea asupra fetei. Chiar dacă există complicații medicale minime, mai există cazuri în care chiuretajul poate duce ulterior la sterilitate și, în cazuri extrem de rare, la deces. Mai este cunoscut faptul că sindromul post-avort afectează aproape toate femeile care au trecut prin asta. Se manifestă prin depresii, insomnii și chiar tentative de suicid. Multe se gândesc cum ar fi fost copilul lor dacă ar fi trăit și își doresc să fi luat altă decizie atunci când erau însărcinate.

Mai bine previi…

Oricum, cel mai bine ar fi să nu se ajungă să fie însărcinată pentru a avea cu ea o discuție despre ce se poate întâmpla dacă este activă sexual. De aceea, ar trebui să ai discuții despre sexualitate cu copilul tău atunci când el își arată curiozitatea. Chiar de când este mic, nu te feri să îi răspunzi la anumite întrebări. Nu trebuie să intri în detalii nepotrivite pentru vârsta lui, dar să nu faci din acest subiect un tabu, astfel încât ajuns la pubertate să se ferească să discute cu tine. Chiar dacă ai băiat, nu înseamnă că trebuie să fii mai puțin atentă. Și el poate lua boli cu transmitere sexuală, iar o posibilă sarcină a partenerei ar putea avea consecințe și asupra vieții lui.

cristina radulescu-ion psihologDecideți împreună

Nu există reguli scrise despre cum ar trebui să reacționezi la vestea că adolescenta ta este însărcinată, însă, este nevoie de un control medical amănunțit, de analize pentru bolile cu transmitere sexuală pe care le-ar fi putut contacta. Există acele nelămuriri legate de cine ia decizia dacă păstrează copilul sau nu. Eu sugerez să o luați împreună, după o consiliere psihologică de specialitate, care îi poate arăta fetei ce înseamnă o întrerupere de sarcină, ce consecințe fizice și psihice ar putea să aibă aupra ei, dar și cum o va restructura emoțional graviditatea și nașterea unui copil.”

Sursa foto: 123rf.com