Fără pereche de Revelion

Fără pereche de Revelion

Photo credit: torbakhopper / Foter / CC BY-ND

Frumoase mai sunt sărbătorile de iarnă! Dar cât de copleşitoare dacă nu ai perechea lângă tine! Ca să nu simţi un mare gol în suflet de Revelion, citeşte ce am să-ţi spun în cele ce urmează.

Se întâmplă uneori ca, la zi mare, să nu simţi atmosfera de sărbătoare aşa cum ar trebui. Fie că el se află cu munca la kilometri distanţă, fie că v-aţi despărţit nu de mult, fie că pur şi simplu nu a apărut încă în viaţa ta, lipsa lui îţi dă o stare de neîmplinire, de tristeţe. Nimic nu-l poate înlocui. Şi, în loc să zâmbeşti cu gura până la urechi şi să trăieşti spiritul săr-bătorilor, dai drumul unui şiroi de lacrimi amare. Acum, vin şi te întreb: dacă plângi, dacă te chinui rememorând amintiri din trecut, dacă îţi jeleşti zilele de singurătate, dacă te rupi de lume, îl aduci mai repede în viaţa ta? Ori poate crezi că se întruchipează din lacrimile tale, ca-n basme, şi ţi se înfăţişează exact în noaptea de Revelion?! Chiar nu ai de ce să suferi, când ai atâtea posibilităţi de distracţie.

Ia-ţi inima la dans, de Revelion!

Nu ştiu de ce şi nici potrivit căror legi nescrise, femeile singure au o tendinţă ciudată de a se considera altfel (din păcate în sens negativ). E un soi de handicap greu de depăşit, ce duce la izolare. Bărbaţii, în schimb, oricât de mult ar suferi, au aşa un dar de a se bucura de clipele acelea de libertate, cum nici nu-ţi poţi imagina. Păi de ce ai fi tu altfel decât ei? E drept că sentimentele sunt greu de înfrânat. Dar chiar e neapărat necesar să suferi până şi în Noaptea dintre Ani? Chiar nu cred că nu poţi găsi alternativă de distracţie în lipsa lui. Şi singură-singurică de-ai fi pe lume, între patru pereţi reci ai unei încăperi goale, tot ai putea să sărbătoreşti. Cum? Ascultă puţin! Ssst! Auzi? Tic-tac, tic-tac… E inima ta care bate într-un ritm alert, doar pentru el. Nu-i aşa că-ţi place ritmul? Invit-o la un vals lent, printre amintiri frumoase şi chipuri dragi! Vezi? Nu e greu deloc. Iar de aici până la un dans adevărat, în mijlocul prietenilor, nu e decât un pas. Hai să-ţi vând un pont. Ştii că în străinătate nici nu se face prea mult tam-tam în noaptea de Revelion? Pe 1 ianuarie majoritatea lucrează, aşa că nu au timp de pierdut. Dar cum la noi Anul Nou e prilej de distracţie, e musai să te conformezi. Căci nu eşti singura în situaţia asta şi, de bine, de rău, tot mai găseşti în jur un umăr pe care să-ţi alini suferinţa. Sunt convinsă că familia îţi e alături şi te sprijină, că prietenii te vor în mijlocul lor. Trebuie numai ca tu să vrei să fii cu ei. Ah, şi încă ceva: dacă ai copii, mai ales adolescenţi, nu le strica şi lor seara cea mare cu apatia ta! Lasă-i să se distreze cu amicii lor! Ai putea chiar să dai tu o petrecere pentru ei. Abia îţi umpli timpul, îi ai sub supraveghere şi uiţi de singurătate. Oricum, eşti o norocoasă. Eşti sănătoasă, frumoasă, în formă şi… liberă să trăieşti la maximum. Prin urmare, nu-ţi rămâne decât să-ţi pregăteşti o baie ca-n filme, să te găteşti de sărbătoare, să-ţi torni o cupă de şampanie şi să închini în cinstea ta: La mulţi ani !

Loading...