Până la urmă, este normal să ai anumite preferințe. Psihologul Cristina Ion-Rădulescu observă chiar că există un studiu facut de gerontologi potrivit căruia mame de vârsta a treia îngrijite de alți copii decât de cel favorit dezvoltă depresii. Un alt studiu al unei universități din California, care a inclus 384 de familii cu cel puțin doi copii, arată că 65 % din mame și 70 % din tați arătau o preferință pentru unul din micuți. Concluzia cercetătorilor a fost că procentul este mai mare, dar că, în condițiile în care știau că sunt urmăriți din afară, cei în cauză au schimbat comportamentul cu unul pe care îl considerau acceptabil social.

Când nu ai de ales

”Chiar dacă pare nedrept și chiar dacă nu toți părinții recunosc, aproape fiecare are în secret o afinitate mai mare către unul dintre copii”, spune psihologul care justifică prin faptul că ”oamenii nu seamănă cu totul din niciun punct de vedere, nici chiar sarcinile nu evoluează la fel de la un bebeluș la altul”. Specialistul observă că există și anumite situații în care este inevitabil să nu fii mai atent cu unul dintre micuți – atunci când are dizabilități sau probleme de sănătate”. Ar fi bine să îi explici celuilalt ce se întâmplă. În caz contrar, se vor naște în sufletul lui îndoiala și neîncrederea în sentimentele tale. Va simți frustrare și gelozie”, te antenționează Cristina.

Fiecare copil are personalitate unică

Pe cât de normal am spus că este să ai un favorit, pe atât de bine este să ascunzi asta. Nu ar trebui să îi dai de înțeles că celălalt este mai bun. Orice copil va reacționa negativ atunci când este comparat cu un altul. Chiar dacă nu învață la fel de bine, sigur are și el calitățile lui. Arată-i că le vezi și că îl prețuiești așa cum este. Spune-le fiecărui copil în parte lucrurile bune pe care le remarci la el. Și în privința timpului pe care îl aloci, ar fi bine să îl împarți cât de cât echitabil. Un bebeluș sau un copil bolnav va avea parte de mai multă atenție, dar în alte cazuri încearcă să petreci tot atâta timp cu amândoi. Găsește și momente în care să fiți doar unu la unu – chiar dacă sunt doar 10 minute, dar dedică-le cu adevărat fiecăruia dintre ei în parte. În acele momente, nu te uita la televizor, nu trimite mesaje de pe telefon, nu răsfoi o revistă. Vorbește, pune-i întrebări, joacă-te cu el, verifică-i temele etc.

psiholog Cristina Ion-Rădulescu, Cabinet psihologic Cristina Ion-Rădulescu  tel: 0721.046.829

psiholog Cristina Ion-Rădulescu tel: 0721.046.829

Analizează-ți comportamentul

”Psihologic vorbind, este normal să preferi un anume copil, însă este bine să îi tratezi pe toți în mod corect și egal. Sunt familii în care favoritismul parental apare fără ca adulții să conștientizeze că au un astfel de comportament. De aceea, este bine ca întotdeauna să fii atentă la ce îți spun copiii, iar dacă unul dintre ei îți zice în repetate rânduri că simte că nu îl iubești, că pe el îl pedepsești mai des, că l-ai certat pe nedrept, pe când fratelui lui îi treci cu vederea orice năzbâtie, analizează-te și vezi dacă există vreun sâmbure de adevăr în vorbele lui. Ar fi bine chiar să ții un jurnal în care să notezi pedepsele și recompensele pe care le-ai dat și care au fost faptele celor mici, astfel încât să poți compara.”

Sursa foto: flickr.com