Ce este fenomenul revenge porn. Ce faci dacă fostul iubit postează poze nud cu tine

Fenomenul revenge porn. Află care sunt drepturile tale legale

Revenge porn a devenit deja un fenomen. Foștii iubiți postează poze nud cu partenerele pentru ca să se răzbune că au fost părăsiți. Află ce este fenomenul revenge porn și ce faci dacă fostul iubit postează poze nud cu tine.

Dacă și tu ai fost afectată de fenomenul ‘Revenge porn’, încearcă mai întâi să vorbești cu fostul iubit și să-l convingi să elimine acele fotografii din mediul online. Dacă discuțiile amiabile nu au niciun efect, raportează la site-urile respective și cere ștergerea lor.

Citește și: Efecte negative ale selfie-ului explicate de psiholog

Fenomenul revenge porn. Află care sunt drepturile tale legale

Prioritatea nr. 1 este să le elimini de pe internet. Dacă insistă, mergi și la Poliție. Chiar dacă la noi nu există o lege specială în acest sens, există reglementări despre ce poate și nu poate apărea. Nimeni nu are voie să publice fără permisiunea ta imagini în care apari și tu. Este interzisa fotografierea unui individ fără acordul în prealabil al acestuia (ori al tutorelui legal, in cazul copiilor) sau distribuirea pozei respective, inclusiv pe rețelele sociale. Dacă polițiștii locali nu acționează sau nu-ți iau în serios plângerea, mergi împreună cu un avocat care va ști cum să-ți apere interesele.

Citește și: Pornografia poate avea efecte negative asupra relațiilor de cuplu. Află de ce

Nu te lăsa fotografiată așa

Ca să previi ca fenomenul revenge porn să devină o realitate și pentru tine, cel mai bine ar fi să nu te lași fotografiată nud sau în ipostaze intime.

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

'Spune-i partenerului că dorința ta este ca tot ce depășește o anumită limită să rămână doar între voi. Dacă el mai dorește să vă pozați sau să vă filmați în ipostaze mai puțin ortodoxe, reamintește-i înțelegerea voastră. Totuși, nici dacă el înțelege asta, nu sunteți în siguranță și ar fi mai bine să nu înregistrați aceste imagini. Telefoanele se pot pierde și ajunge pe mâna unor străini. Computerele sau conturile de email pot fi 'sparte', iar imaginile pot apărea fără voia voastră. În plus, relația se poate deteriora și nu știi ce s-ar putea întâmpla după aceea. Există cazuri în care foștii iubiți postează pe site-urile de socializare fotografii cu femeile cu care au fost. Dacă treci prin așa ceva, încearcă să ai o discuție cu el și fă-l să înțeleagă că a trecut peste niște limite. Explică-i faptul că nici lui nu i-ar conveni să faci publice amănunte intime despre el. Dacă este vorba de răzbunare și perseverează cu toate că i-ai spus, este util să depui sesizări la organele competente și pe site-urile unde sunt materialele.'

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com