Era cel mai bine plătit model din lume, un adevărat sex simbol. Acum e actriță și mamă full-time. Cum arată copiii Millei Jovovich

Milla Jovovich

Pe Milla Jovovich o știe toată lumea, fiind unul dintre modelele de top, la nivel global. Ulterior devenită actriță, ba chiar și cântăreață, în ultimii ani a cam dispărut din lumina reflectoarelor. E firesc, însă, Milla fiind mamă a doi copii mici.

Actrița în vârstă de 42 de ani, pe care toată lumea și-o amintește din ”Alien”, e căsătorită din 2009 cu regizorul Paul W. S. Anderson. Anterior, a avut o căsătorie anulată cu Shawn Andrews, în 1992, și una de numai doi ani cu Luc Besson, sfârșită cu divorț în 1999.

Ever e de o frumusețe rară

Discretă când vine vorba de familie, Milla își ține copiii, pe Ever, de 10 ani, și pe Dashiel, de 3 ani, departe de lumina reflectoarelor și blitzurile paparazzilor. Foarte rare sunt situațiile în care familia reunită a fost fotografiată.

Iar atunci când s-a întâmplat, toată lumea s-a minunat mai ales de frumusețea lui Ever, care începe să semene din ce în ce mai mult cu mama sa originară din Ucraina.

 Întrebată, într-un interviu recent, care este cea mai mare temere a sa, Milla a replicat: ”Copiii mei să nu-și găsească pasiunea, să se piardă în lume, să o lase să îi conducă și să nu o conducă ei pe ea”.

Foto: Hepta

Vezi și O cunoști din ”Anatomia lui Grey”, dar nu știai că e mamă full-time pentru trei copii superbi. Iată cum arată copiii lui Ellen Pompeo

Citește și: