Emoționant! Uite cum un câine salvează un alt câine | VIDEO

un caine salveaza un alt caine

Gesturile frumoase, pline de generozitate, nu sunt făcute doar între oameni. Câteodată animale din aceeași specie sau chiar din specii diferite își sar în ajutor în momente cruciale.

S-a întâmplat recent în curtea unui britanic, în cele câteva momente în care a lipsit, mergând în casă să aducă ceva. Unul dintre câinii săi, Remus, a căzut în piscină, iar din imaginile surprinse de camera de supraveghere se vede că acesta e pe cale să se înece. Probabil spaima, poate apa înghițită, îl fac să uite pentru moment că este dotat de la natură să supraviețuiască în astfel de situații.

Prietenul său, celălalt câine al familiei, Smokey, este văzut agitându-se pe marginea piscinei, vizibil alarmat de cele întâmplate și neștiind în primă instanță cum să-l ajute pe Remus. În cele din urmă sare și el în piscină și se poziționează în spatele lui Remus, începând să-l împingă delicat cu botul de dos, astfel încât acesta să se poată ridica pe marginea bazinului.

Într-un final, amândoi ies din piscină vii și nevătămați.

Revenit din casă în curte, stăpânul a văzut că ambii săi câini sunt uzi, acesta fiind momentul când a decis să privească înregistrările. Nu mică i-a fost mirarea să vadă că a fost la un pas de a-și pierde un câine și că doar prezența de spririt a celuilalt l-a salvat.

Vezi și Există și pitbulli eroi! E incredibil ce a făcut acest câine pentru a-și salva stăpânii!

Citește și:

Loading...