Emoții copleșitoare pentru cei trei chefi Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu

Emoții copleșitoare pentru cei trei chefi Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu

După ani de zile în care au jurizat, au degustat și au trecut prin foc și pară sute de concurenți, acum a venit rândul celor trei chefi să tremure de cealaltă parte a baricadei.

 
Ediția de astăzi aduce o nouă confruntare între cele trei echipe, ale chefilor Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu, de data această dată tema primită fiind fast-food. Fiecare echipă are de pregătit o farfurie care să se încadreze în acest concept, dar care să fie totodată și la nivelul bucătăriei cerute de chefi. Probă care le va aduce celor trei cunoscuți chefi emoții de-a dreptul copleșitoare, la care nu se așteptau nici ei.

Chiar dacă chef Scărlătescu este regele burgerilor, chef Bontea e decis să-și ia revanșa după ce a pierdut o probă și un concurent în ediția trecută, iar chef Dumitrescu e decis să reziste în continuare în top.
„Acum înțeleg perfect ce simte un concurent când așteaptă ca noi să-i spunem dacă a gătit bine, dacă va mai rămâne în concurs, dacă trece mai departe', spune Florin. La rândul lui, Cătălin Scărlătescu admite că înainte de etapa confruntărilor nu se gândea că aceasta îl va face să trăiască cu atâta intensitate fiecare moment, alături de concurenții lui. „Când stai pe margine, lângă ei, și aștepți să vezi câte farfurii bune ai obținut, îți simți inima cum sare din piept. Eu vă spun sincer că nu credeam că voi avea așa emoții.'

 

Iar Sorin Bontea, care săptămâna trecută a pierdut un concurent și întră acum în luptă doar cu 5 oameni, spune că după proba trecută la care nu a primit nicio farfurie, de data asta a simțit că trece prin foc și sabie așteptând verdictul pentru echipa sa:

„E de-a dreptul copleșitor, secundele ți se par interminabile, te bucuri ca un copil când vezi o farfurie în culoarea echipei tale și îți vine să-ți muști degetele când câștigă ceilalți. Formatul ăsta a scos din noi toate emoțiile posibile.'

Ce echipă va câștiga proba de fast-food, dar și cine intră al duel și pleacă din concurs, se va afla azi la „Chefi la cuțite', de la ora 20.30, la Antena 1.

Credit foto: Antena 1 (Mihai Stetcu)

Sorin Bontea și echipa

Credit foto: Antena 1 (Mihai Stetcu)

Florin Dumitrescu și echipa

Credit foto: Antena 1 (Mihai Stetcu)

Cătălin Scărlătescu și echipa

 

Credit foto: Antena 1