El este primul român care a primit un transplant de ficat în România, acum 18 ani

El este primul român care a primit un transplant de ficat în România, acum 18 ani

Romania are, in prezent, doar 4 chirurgi care fac transplant hepatic: primul, coordonatorul programului national de transplant de ficat este prof. dr. Irinel Popescu. El conduce 3 medici reputati, pe conf. dr. Vladislav Brasoveanu, pe dr. Doina Hrehoret (singura femeie-chirurg din Europa de Est care face transplant de ficat), ambii de la Institutul Clinic Fundeni si pe prof. dr. Cristian Lupascu de la Iasi.

 Dr. Irinel Popescu este supranumit “parintele transplantului hepatic romanesc” pentru ca a inceput acest program national de salvare a pacientilor cu grave afectiuni ale ficatului. Dupa studii indelungi in Statele Unite ale Americii, prin anii ’90, s-a intors in tara si a zis: “Si noi putem face transplant!”, iar în anul 2000, după două încercări eșuate în 1997, a devenit primul medic care a reușit să facă un transplant de ficat, în România.
”Primul transplant reusit al nostru a fost in aprilie 2000 la pacientul Gheorghe Penea, care in curand va implini 18 ani de la interventie”, a declarat medicul Irinel Popescu pentru stirilekanald.ro

„Era in 15 aprilie 2000. Life is good! Viata este foarte frumoasa! Este cel mai mare dar de la Dumnezeu, cel mai mare dar de la Dumnezeu”, spune Gheorghe Penea, privind undeva in trecut.

„In acea perioada sufeream de ciroza intr-un stadiu terminal. Nu ma puteam obisnui cu gandul ca mi-am incheiat socotelile pe acest pamant. Aveam 47 de ani. Eram internat intr-un spital din provincie. Am fost trimis la Bucuresti. Am aflat ce urma sa se intample. Am aflat si ca un tanar va pleca la cer, dar imi va lasa mie ficatul lui sanatos. In primele zile, sau poate in prima saptamana dupa transplant, mi-am pus tot felul de probleme, am avut tot felul de vise. Intelegeam ce s-a petrecut cu mine, dar nu intelegeam exact cum functioneaza toata povestea asta si ma chinuia, pe de o parte, intrebarea cum este posibil, pe de alta parte, ma gandeam si la cel de la care aveam acest ficat (…) si la gestul minunat facut de rudele lui pentru mine”, povesteste Gheorghe Penea pentru Mediafax

Medicul Irinel Popescu

Medicul Irinel Popescu

”In ‘83 eram asistent in clinica profesorului Dan Setlacec. Profesorul, la fel ca si maestrul sau, prof. dr Nicolae Hortolomei, avea aceasta idee de a introduce si la noi in tara tot ceea ce era nou pe plan international. Ca atare, la un moment dat ne-a sugerat sa ne ocupam de transplantul hepatic. După 1990, datorita deschiderii si a posibilitatii de a circula, am facut mai multe stagii de pregatire in strainatate. Toate au avut unul si acelasi scop: perfectionarea in transplantul hepatic. La acea vreme, transplantul hepatic, desi depasise faza pionieratului, nu ajunsese inca la maturitate.  Operatiile durau foarte mult. Erau operatii care durau chiar si peste 12 ore. Problemele tehnice erau inca destul de serioase, astfel ca echipele care s-ar fi incumetat la acea vreme sa faca transplant hepatic erau relativ putine chiar si la nivel international. De aceea, pregatirea unui chirurg de transplant hepatic dura foarte mult. Apoi, dupa ‘95, in Romania se facuse deja transplant renal, de la un donator in viata. Profesorul Eugeniu Proca fusese pionierul transplantului renal in Romania. Insa, nu erau stabilite criteriile mortii cerebrale. Practic nu se facuse nicio prelevare in conditiile criteriilor mortii cerebrale acceptate international, iar notiunile de moarte cerebrala si de donatori in moarte cerebrala erau oarecum necunoscute. Mai mult decat atat, prevederile legale si medicale care tin de declararea mortii cerebrale, de managementul donatorului aflat in moarte cerebrala, de consimtamantul familiei, deci tot ceea ce inseamna donatorul, asa cum il intelegem noi astazi, erau necunoscute. In februarie ’97 a avut loc prima prelevare de la un donator in moarte cerebrala, aici in Spitalul Fundeni. In vara lui ‘97 a fost cea de-a doua prelevare, de data aceasta la Spitalul de Urgenta Floreasca, coordinata de prof. Ioana Grintescu. Tot atunci s-a facut si prima operatie de transplant hepatic la un pacient intr-o stare foarte critica, care, din pacate, nu a supravietuit.  Intr-un fel, dar la o alta scara, am parcurs si noi aceeasi etapa dura a pionieratului, in care la inceput nu am inregistrat succese. Primul transplant reusit al nostru a fost in aprilie 2000 la pacientul Gheorghe Penea, care in curand va implini 18 ani de la interventie.”, a mai povestit medicul Irinel Popescu.

Loading...