El este cel mai politicos hoț din lume. Așa să tot fii ”jefuit”!

cel mai politicos hot

Japonezii sunt renumiți pentru manierele și politețea lor. Dar să le folosești chiar și atunci când încerci să jefuiești un magazin? Un astfel de caz, greu de înțeles chiar și în Japonia, nemaivorbind de restul lumii, s-a întâmplat recent în orașul Ogori, din prefectura Fukuoka.

Un bărbat a cărui identitate nu a fost făcută publică a intrat într-un magazin, al 1.40 dimineața și i s-a adresat patronului cu o replică de necrezut: ”Am venit cu intenția de a vă intimida și de a jefui acest magazin. V-aș putea ruga, dacă se poate, să cooperați?”.

A rostit toate acestea cu cel mai puțin intimidant ton cu putință. Bineînțeles că nu a primit răspunsul așteptat. Patronul i-a spus ”Nu pot face asta„, așa că ”hoțul” a ieșit din magazin fără să ia ceva și a intrat în prima secție de poliție, aflată la cinci minute distanță, unde s-a și predat.

Omul a fost percheziționat, iar asupra sa a fost găsit un cuțit de bucătărie pe care nici măcar nu îl scosese din buzunar în timpul discuției protocolare cu patronul magazinului.

În cele din urmă, a fost acuzat de tentativă de jaf, dar ancheta este încă în curs, pentru a se afla motivele pentru care bărbatul ar fi vrut să jefuiască magazinul.

Vezi și Cei mai PROȘTI hoți din lume! Uite ce le-a spus patronul unui magazin de i-a convins să plece!

Citește și:

Loading...