Kıvanç ca și Burak și-a început cariera ca fotomodel, iar apoi a devenit actor datorită celebrității sale și atuurilor lui fizice. Nu doar că a fost ales „Best Model of Turkey” în 2002, titlu pe care îl deține și Burak, dar acesta are în palmares distincții și mai importante în lumea modellingului. Cu părul blond, ochi albaștri și tenul închis la culoare, nu e de mirare că toate femeile suspină când îl văd. Acesta a câștigat și competiția de „Best Model of the World” și a devenit cunoscut în întreaga lume drept  Brad Pitt al Orientului Mijlociu. Șarmul și popularitatea i-au adus contracte și roluri pe bandă rulantă, iar acum acesta se află la un pas să joace alături de fosta soție a lui Tom Cruise, Katie Holmes.

Burak OzçivitSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Citește și: E celebru și are o avere de peste 15.000.000 $, dar merge în chiloți pe stradă

Kıvanç Tatlıtuğ, la un pas să cucerească Hollywood-ul

De asemenea, actorul, în vârstă de 34 de ani,  a fost ales cel mai sexy bărbat din Turcia, în urma unui sondaj realizat în iulie 2009.  După ce în această vară s-a bucurat de o vacanță prelungită în Bodrum cu soția lui, Başak Dizer, în curând va pleca în Statele Unite pentru a începe filmările la o nouă peliculă. Acesta urmează din septembrie să joace într-un noul film pentru care a fost ofertată și fosta soție a lui Tom Cruise, actrița Katie Holmes, el fiind pregătit să cucerească și Hollywood-ul.

Kıvanç Tatlıtuğ s-a născut pe 27 octombrie, în Adana (sudul Turciei), acolo unde a crescut alături de familia sa.  A urmat Liceul Yenice CAG, iar aici și-a descoperit o mare pasiune: baschetul. Succesul lui în lumea modei a început în urmă cu 16 ani, atunci când mama lui l-a îndrumat să urmeze o carieră în lumea modei. Tot ea a fost cea care a trimis fotografii cu el la diverse agenții, iar de aici a mai fost doar un pas până când Kıvanç Tatlıtuğ s-a făcut remarcat. Kıvanç poate fi urmărit și de telespectatorii români în ultimul său serial “Brave and beautiful” (“Iubire și răzbunare”), s-a bucurat de un succes răsunător, ajungând să cucerească fanii de pretutindeni, ce este difuzat de Happy Channel.

Citește și: