Ce mari s-au făcut copiii Elenei Băsescu! Fetița e absolut superbă|GALERIE FOTO

Elena Basescu

Anii au trecut, mariajul Elenei Băsescu cu Syda (Bogdan Ionescu) s-a terminat, dar viața merge înainte. Fiica cea mică a fostului președinte a petrecut revelionul la munte, împreună cu cei doi copii, care cresc și se fac mai frumoși pe zi ce trece.

Dacă, potrivit tabloidelor, Syda și-a petrecut revelionul în brațele actualei sale iubite, Maria Grigoriu, la Poiana Brașov, fosta sa soție a mers cu cei doi copii la Predeal, pe pârtie. Sofia, care nu a împlinit încă 4 ani, și Traian, de 2 ani, s-au distrat la derdeluș, snowboarding și schi.

Înfofoliți și greu de recunoscut, Elena Băsescu și copiii s-au distrat pe cinste, așa cum reiese din fotografiile postate de fiica fostului șef de stat pe Facebook.

Chiar de Crăciun, Elena Băsescu a mai potat un set de imagini, care îi surprinde pe cei mici desfăcând cu bucurie cadourile și admirând bradul împodobit. Iată-le mai jos pe toate:

Fanii săi nu se pot abține să nu observe că Traian e bucățică ruptă din bunicul său, Traian Băsescu, în timp ce Sofia aduce destul de mult cu sora Elenei Băsescu. 'Fetița este superbă! Seamană puțin cu sora ta.

Să fiți sănătoși, fericiți si puternici. Și eu am un băiat frumos, acum de 37 ani, pe care l-am crescut tot singură. Viața este înainte! Îmi place nespus că ești o mamă responsabilă. Sărbători cu bine!', comentează cineva pe Facebook la fotografiile fostei soții a lui Syda.

Elena Băsescu (37 de ani) și Syda (38 de ani) au anunțat că divorțează în urmă cu mai bine de un an. În prezent, mezina lui Traian Băsescu lucrează la Camera de Comerț și Industrie.

Foto: Facebook

Vezi și cum se distrau Traian și Sofia în vară, cu bunicul lor.

Citește și: