Ea este tânăra care va reprezenta România la Miss Universe. E născută în Capitală, dar trăiește în Shanghai. Vorbește 4 limbi străine!

Miss Universe 2019

Dorina Chihaia, în vârstă de 24 de ani, va reprezenta România la cea de-a 68-a ediție a Miss Universe, care va avea loc în 8 decembrie, în Atlanta, SUA.

Dorina, născută în București și care până în 2015 a locuit la Iași, iar de patru ani stă în Shanghai, a mai reprezentat țara noastră la concursul Miss Imperial 2018. Tânăra are 1,75 metri, iar măsurile ei sunt aproape de perfecțiune: 89 – 61 – 90.

A absolvit facultatea de Drept a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași. Ulterior, a făcut studii de masterat la Koguan Law School a Universității Shanhai Jiao Tong, în China, una dintre cele mai prestigioase instituții de profil din lume.

În 2017, a fost premiată în Parlamentul României ca finalistă la categoria 'Alte Continente', la Gala Ligii Studenților Români din Străinătate.

Tânăra a început să lucreze ca avocat în Florența, Italia, din 2014. Din 2015, când s-a mutat în China, a fost consultant într-o companie specializată în comerțul internațional, în Shanghai. În 2018 a fost membru al Comisiei Economice și Sociale a Organizației Națiunilor Unite pentru Asia și Pacific, în Bangkok, Thailanda.

Din 2019, Dorina este antreprenor, ea înființând în Shanghai o companie specializată în promovarea turismului și tradițiilor românești în China, firmă ce urmărește atragerea turiștilor și investitorilor chinezi în România.

Tânăra e pasionată de lectură, vioară, dans și călătorii și vorbește fluent 4 limbi străine, respectiv: engleza, chineza, italiana și spaniola.

Cei care vor să-i dea un vot sau un like – de care se va ține cont la punctajul final al competiției – sunt invitați pe pagina oficială a concursului.

Concursul se va desfășura în perioada 28 noiembrie – 9 decembrie, finala fiind pe 8 decembrie. Pentru titlul cel mare și premiul de 250.000 de dolari se luptă 90 de candidate.

Vezi și Raluca Moianu, o mamă mândră. Fiica ei a obținut locul 3 la Miss Boboc. Cât e de frumoasă!

Citește și: