Emma Stone este în culmea fericirii. Frumoasa actriță va deveni mămică pentru prima dată la 31 de ani. La doar o lună după ce s-a căsătorit în mare secret cu Dave McCary, s- a aflat că vedeta e însărcinată.

Emma a fost surprinsă de paparazzi în Santa Monica, iar sarcina pare destul de avansată. Deși a purtat un hanorac larg, burtica de gravidă este destuld e vizibilă.

Actriţa Emma Stone, premiată cu Oscar pentru rolul din „La La Land”, şi Dave McCary, regizor al emisiunii „Saturday Night Live”, s-au căsătorit în secret, în luna septembrie.

Stone şi McCary şi-au anunţat logodna în decembrie 2019, printr-o fotografie publicată pe Instagram.

Cuplul ar fi trebuit să se căsătorească în luna martie a acestui an, potrivit unor surse, însă au amânat momentul din cauza pandemiei.

*PREMIUM-EXCLUSIVE* Emma Stone shows off her growing baby bump as she heads to a meeting in Santa MonicaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Stone, în vârstă de 31 de ani, şi McCary, în vârstă de 35 de ani, s-au întâlnit la finalul anului 2016, când actriţa a fost parte dintr-un scheci regizat de el inclus în emisiune .

Cei doi şi-au început relaţia câteva luni mai târziu. Au apărut prima dată împreună la un eveniment public la gala din 2019 a premiilor Sindicatului actorilor americani, unde Stone era nominalizată pentru rolul din „The Favourite”.

Foto: Profimedia

Citește și:

Cât de fericită e Andreea Bălan alături de noul iubit! Cei doi îndrăgostiți au fugit într-o vacanță romantică

Oana Roman a slăbit 5 măsuri la haine. ”Evit să recomand această dietă”