E divorțat și se teme de o nouă căsătorie

E divorțat și se teme de o nouă căsătorie

Dacă te întâlnești cu un bărbat divorțat care și-a luat gândul de la căsătorie, veștile pe care le vei afla nu sunt prea bune – mai ales în cazul în care tu vrei să te măriți cu el. 

'Trebuie să fii conștientă de la început că probabilitatea unui om de a-și schimba concepțiile scade cu vârsta', te avertizează psihoterapeutul Tedy Creștin. 'Dacă el a fost marcat de experiența unui mariaj nereușit, a divorțat și a început să considere căsătoria o greșeală, este foarte greu ca el să-și schimbe pe viitor această concepție'.

Ce poți face

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

Dar fiecare caz este diferit. Poate că prietenul tău se va decide să se recăsătorească. 'În timp, pe măsură ce te întâlnești cu el, îi vei cunoaște mai bine valorile, pasiunile, vei ști care este scopul lui în viață și ce își dorește pe termen lung. Vei afla ce i-a lipsit în precedenta căsătorie și care au fost problemele. Vei avea ocazia să-i arăți că de data aceasta va fi ceva diferit. Dacă vei fi sincer alături de el și îl vei ajuta să-și împlinească visele, dacă veți realiza lucruri împreună și vă veți distra, dacă îi vei fi alături și în momentele grele, el va realiza, încetul cu încetul, că și el își dorește să fie cu tine pe termen lung și poate chiar pentru totdeauna', spune psihoterapeutul.

Cum îl convingi

Ar fi de dorit să fii independentă financiar, să ai un serviciu și o viață socială. Astfel, îi vei înlătura suspiciunile lui că dorești să te măriți pentru a obține sprijin financiar, social sau profesional. Dacă reușiți să comunicați sincer și vă puteți oferi ajutor, sprijin și înțelegere unul altuia, perspectivele de a rămâne împreună sunt bune. Înseamnă că există un cadru în care el se poate deschide și poate spune sincer care au fost problemele reale care l-au dus la divorț și, în acest fel, vei vedea ce ar trebui să eviți pe viitor.

Sursa foto: 123rf.com /  Scott Griessel