Durerea de spate este mai frecventă decât durerea de cap

durerea de spate

Durerea de spate este o problemă majoră a zilelor noastre. Și foarte puțini sunt aceia pe care durerea de spate să nu-i fi chinuit măcar o dată în viață. Potrivit Dr. Ion Aurel Iliescu,  durerea de spate este chiar mai frecventă decât durerea de cap.

„ Durerea de spate e mai frecventă decât durerea de cap. Și ar trebui tratată, mai ales dacă se observă că revine la doar câteva zile după ce dă impresia de ameliorare.”, susține Dr. Ion Aurel Iliescu, medic primar neurochirurg la Bio Ortoclinic. El subliniază că un tratament de specialitate făcut la timp poate diminua riscul de a se ajunge la intervenție chirurgicală.

Durerea de spate are nevoie de operație?

Conform specialistului, aproximativ 80% dintre pacienții care acuză durerea de spate nu au nevoie de operație. Pot fi tratați conservator, cu ajutorul kinetoterapiei și fizioterapiei. „Oamenii trag foarte mult de ei înainte de a ajunge la doctor. Și vin la tratament foarte târziu. Atunci când durerile sunt intense, trenante sau se instalează deficite neurologice. Deci când leziunile au devenit grave. Când, de fapt, e o problemă simplă, de educație medicală, să tratezi, în loc să lași lucrurile să se agraveze.”, este de părere Dr. Iliescu.

Specialistul susține că pacienții își pot da seama că au nevoie de tratament de specialitate dacă durerea nu încetează la repaus și după tratamentul medicamentos uzual. Ba mai mult, revine la câteva zile sau câteva săptămâni după acest tratament. În astfel de cazuri este bine să se facă un RMN și să fie cerut sfatul unui specialist neurolog, neurochirurg, sau în recuperare medicală.

Chirurgia nu aduce alinare

„Când se ajunge la operație, lucrurile nu sunt așa simple. Toate statisticile dau o rată de recidivă de 2-4%, chiar și după intervenția chirurgicală. Iar în cazul a 5-8% dintre pacienți durerile pot persista. Nimeni nu poate garanta 100% vindecarea. Însă, din experiență, când operația chiar se impune, aceasta contribuie la reluarea unei vieți normale. Mai ales că majoritatea celor în cauză sunt persoane active și vor să rămână așa.”, a mai spus specialistul.

Dr. Ion Aurel Iliescu subliniază că și în aceste cazuri considerate grave, recuperarea medicală ulterioară este cât se poate de importantă. „La o săptămână sau două după operație, trebuie începută gimnastica sub supraveghere medicală. Kinetoterapia, masajul și fizioterapia cresc mobilitatea zonei afectate. Favorizează vindecarea și fac ca cicatricea să rămână elastică. Cei care nu recurg la aceste proceduri se văd în situația de a nu se putea apleca și de a nu putea face unele mișcări normale, nici la o lună, sau mai mult de la operație. Un tratament adecvat, chirurgical, medicamentos, sau de recuperare ori un tratament combinat au rolul de a ajuta pacientii să aibă o viață activă, normală”, conchide Dr. Ion Aurel Iliescu.

Sursa foto: Bio Ortoclinic

Loading...