„După 30 de ani, tatăl meu vrea să ia legătura cu mine!”

„Am 30 de ani, am familia mea, iar de curând, tatăl meu care a fost practic absent toată copilăria din viaţa mea, doreşte să reluăm legătura. El s-a despărţit de mama de când aveam 5 ani şi de atunci nu l-am mai văzut. S-a recăsătorit, a mai făcut un copil, iar pe mine m-a ignorat în toţi aceşti ani. E adevărat că mi-a plătit pensia alimentară, dar nu asta e important. Acum, la bătrâneţe, după ce a rămas singur, părăsit de cea de-a doua nevastă şi copil, care au plecat în străinătate, m-am trezit cu el la uşă că doreşte să avem o relaţie tată-fiică. Evident că i-am reproşat toată suferinţa copilăriei mele şi l-am alungat, dar văd că tot insistă. Culmea este că vrea să joace şi rolul de bunic pentru fiul meu în vârstă de 2 ani. Insistenţa lui mă face să cred că s-a schimbat, însă inima nu mă lasă să mă împac cu un om pe care l-am urât atâţia ani. Cum să iau o decizie corectă şi pentru mine şi pentru el?'

Angelica, Piatra Neamţ

Sfatul psihologului 

Se întâmplă în viaţă să ne gândim uneori la oameni ca fiind într-un anume fel şi apoi să fim suprinşi că ei sunt altfel. Eşti o femeie puternică acum, susţinută de propria ta familie. Tatăl tău nu te mai poate răni ca în copilărie. De ce să nu vă daţi şansa unei relaţii normale, fie chiar şi acum, după atâţia ani. Poate că tatăl tău chiar s-a schimbat, poate că şi tu ai nevoie să-ţi cicatrizezi rănile şi ce altă metodă mai bună ştii decât cunoscându-ţi tatăl prin propriile tale experienţe cu el.  Ai urât atâţia ani un om pe care aproape că nu l-ai cunoscut. Ai toate informaţiile despre despărţirea părinţilor tăi? Cum îl cunoşti pe tatăl tău? Din relatările celor din jur? Nu eşti curioasă să afli cum este cu adevărat? Dă-ţi şansa să îl cunoşti şi să îţi tratezi traumele din copilărie, ca să îţi aşterni un drum liniştit în viaţă, fără sechelele din copilărie care îţi pot afecta relaţiile cu el. Încrederea trebuie construită şi dacă simţi că nu poţi acum să îi acorzi încrederea ta, trasează nişte reguli de care simţi tu că este nevoie. Bucură-te că mai este în viaţă şi că ai ocazia să-l cunoşti cu adevărat. Poate merită, dar dacă în final se va dovedi că nu a meritat, măcar nu îţi vei putea reproşa niciodată că nu ai încercat.