Duminica Tuturor Sfinților se sărbătorește cu multă smerenie

Duminica Tuturor Sfinților

Duminica Tuturor Sfinților, în calendarul ortodox, este prima duminică după Rusalii. Biserica prăznuiește toți sfinții știuți și neștiuți. În popor, sunt sărbătoriți toți cei care poartă nume de sfinți și nu numai.

În prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh, Biserica e în mare sărbătoare. Este Duminica prăznuirii tuturor sfinților din panteonul creștin, în special a celor rămași necunoscuți lumii. De ce tocmai în această zi? Nici că se putea găsi prilej mai bun pentru a scoate în evidență lucrarea dumnezeiască a Sfântului Duh, prin Apostoli. El a coborât pe pământ, sfințind și dând înțelepciune fiecăruia dintre noi, oamenii, așezându-ne în locul îngerilor căzuți.

Este praznic mare

La praznicul tuturor sfinților, știuți și neștiuți, se poate considera a fi onomastica tuturor oamenilor. Biserica prăznuieşte sfinţii din toată lumea, care au pătimit pentru Hristos, pentru credinţă. Sfinții sunt pentru noi modele vrednice de urmat în lupta pentru propovăduirea credinței. Pentru a primi ajutorul lor, trebuie să ne închinăm și să-i sărbătorim cum se cuvine, prin rugăciune și smerenie. Îi cinstim acum pe cei mai vrednici fii ai neamului, de la facerea lumii până în zilele noastre, care au luptat pentru păstrarea demnității umane, închinându-și viața în slujba dreptatății și credinței.

Unde se ține hram la Duminica Tuturor Sfinților?

Dacă dorești să iei parte la slujbele speciale ale bisericilor ce poartă hramul Tuturor Sfinților, iată câteva locații către care poți să te îndrepți: Mânăstirea Bucium din județul Iași, Mânăstirea Antim din București, Mânăstirea Cetatea Colț, comuna Râu de Mori, jud. Hunedoara, Mânăstirea Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, comuna Parva, jud. Bistrița-Năsăud, Mânăstirea Poiana Mărului, jud. Buzău, Mânăstirea Almaș, comuna Garcina, Jud. Neamț, Mânăstirea Piatra Scrisă, Com. Armeniş, jud.Caraş-Severin, Biserica din satul Căueşti, com. Şcheia, jud. Iaşi, Mânăstirea Căldărușani, com. Gruiu, jud. Ilfov și Schitul Bălănești, cel mai vechi lăcaș de cult din regiunea orașului Horezu, în apropierea Mânăstirii Hurezi.

Sursa foto: wikipedia.org

Loading...