„Cu greu m-am hotărât să fac pasul de a vă împărtăşi povestea mea. Dar, cum ştiu că mă aflu printre prieteni alături de voi, îndrăznesc să cred că nu sunt singura într-o astfel de situaţie. Acum sunt cu adevărat fericită şi împlinită, trăiesc sentimente pe care nu am crezut că le voi cunoaşte vreodată. Şi asta pentru că am avut o copilărie de coşmar, marcată de violenţa unui tată alcoolic, de scandaluri şi bătăi.

Amintirile rămân

Deşi am scăpat de calvarul unei vieţi mizere, amintirile mi-au ros sufletul ani la rând. Fraţii mei au fost cei care au reuşit să se impună în faţa mamei, ameninţând-o că vor fugi de acasă dacă nu divorţează. Cu toate acestea, imaginea tatălui meu m-a făcut să privesc bărbaţii cu alţi ochi. Nu mai aveam încredere în nimeni, respingeam orice încercare de apropiere. Odată cu trecerea timpului, mi-am dat seama că nu le sunt tocmai indiferentă băieţilor. Dimpotrivă, puteam să leg foarte uşor prietenii, dar nu reuşeam deloc să menţin relaţiile, căci nu vedeam în persoanele de sex opus decât oameni ce se voiau mai presus de mine, posesivi, răi.

Nu toţi bărbaţii sunt la fel

Dumnezeu a vrut să mi-l scoată în cale pe Cătălin. Mi-a plăcut de el din prima clipă. Mă liniştea prezenţa lui şi, la fiecare întâlnire, îmi dădea siguranţă. Venea mereu însoţit de sora lui, parcă ştiind că astfel îmi îndepărtează temerile şi mă apropie mai mult de sufletul lui. Ceva în mine nu mi-a dat voie să merg mai departe. Am rupt acea relaţie atunci, invocând „n” motive, dar Cătălin a rămas acolo, bine înfipt în inima mea. Abia după ani de zile ne-am revăzut, întâmplător, pe stradă. A urmat apoi un telefon, o întâlnire şi … de atunci nu ne-am mai despărţit. Suntem şi azi, după 10 ani de căsnicie, îndrăgostiţi ca doi adolescenţi, fericiţii părinţi ai unui băieţel minunat, de aproape 3 anişori.

Dragostea familiei a învins

Nu pot spune că trecutul nu mi-a dat de furcă în toţi aceşti ani. Temerile mele nu-mi dădeau pace şi nu o dată am fost pe picior să spulber toată fericirea construită cu greu. Dar căldura braţelor tandre ale soţului meu m-a oprit întotdeauna să fac un pas greşit. Și mi-a dat putere să merg mai departe. Iubirea lui Cătălin și dragostea familiei a învins amintirile despre trecut. Iar acum mă face fericită, optimistă şi mult mai încrezătoare.”

Sursa foto: Shutterstock