Invitat în emisiunea „Selly Show”, realizată de Șelly de la Prima TV, Dorian Popa a răspuns fără ocolișuri, franc, la o întrebare delicată: „Ai avut vreodată greutăți financiare?”.

„Tu cred că faci mișto. La 20 de ani, nu doar că am avut dificultăți financiare… Maică-mea s-a supărat pe mine, pentru că tatăl meu deja se despărțise de ea, dacă nu mă înșel și decedase la momentul acela…

Noi avem o poveste puțin tragică, se știe că în urma unui divorț există un proces care se numește partaj, acolo lucrurile se împart frățește între soți, jumi-juma. Și în momentul în care tatăl nostru a luat jumătatea pe care o merita și nu a mai ținut legătura cu noi, mama mea a luat jumătatea ei, dar ea nu a putut să recumpere proprietăți imobiliare, logic.

A folosit banii că să ne ajute pe noi să terminăm facultățile, să ajungem oameni cu carte și pe picioarele noastre. Să ne ajute pe mine și pe fratele meu, care este medic în Germania. El a terminat al doilea facultatea din Constanța și îmi place să mă mândresc cu el”, povestește Dorian.

„Mama mea nu mai avea bani, tot ce auzeam de la ea era, aoleu, iar am intrat în descoperire (descoperire de cont – n. red.), iar eu nu prea știam ce era aia.

Și odată m-am dus la bancă și am scos 7 sau 8 milioane, bani mulți pentru niște oameni care nu aveau posibilități. Și m-a sunat și mi-a zis, «nesimțitule ce ai făcut cu banii ăia că erau ultimii bani din descoperire, ultimii bani din împrumut». Nu aveam cu ce să plătesc chiria, era vital să-i scot.

Am stat în cămin și toți prietenii mei stăteau în chirie și voiam și eu să stau cu chirie. Au fost vreo 3-4 luni în care m-am chinuit, mai împrumutam bani, mai mâncăm pe la vecini, ulterior m-am angajat la bancă, mi-am dat seama că trebuie să și muncesc.

Mama mea și-a dorit mult să învăț fără să muncesc, e imporatnt să te focusezi asupra studiilor, e greu să le faci pe amândoua și atunci a zis «stai cu nasul în cărți acolo și când termini facultatea muncești». Aia a fost perioada mea de sărăcie cruntă, cu fomică mai mult, mai rău ca în Asia Express”, a povestit Dorian Popa.

Vezi și Dorian Popa, fotografie de 80.000 de like-uri! Ce-a fost în stare să posteze vedeta

Citește și:

La 66 de ani, Gheorghe Ghiorghiu se însoară! Cine este cea care i-a acceptat inelul

Averea actriţei Maia Morgenstern. Ce salariu are lunar şi cât câştigă din drepturile de autor