Ken Kercheval s-a stins din viață în casa lui din Indiana. Decesul marelui actor a fost anunțat și într-un ziar local, The Daily Clintonian, care preciza că acesta era bolnav de ceva vreme. The Hollywood Reporter și Variety au confirmat, de asemenea, moartea starului, citându-l pe Jeff Fisher, purtătorul de cuvânt al lui Ken care a făcut tristul anunț. Fisher a confirmat că îndrăgitul actor a murit chiar în ziua de Paște, pe 21 aprilie.
Ken Kercheval,Cliff Barnes din Dallas, a suferit de cancer
Fumător înrăit, Kercheval a suferit în 1994 o intervenţie chirurgicală în urma căreia i-a fost extirpată o parte dintr-un plămân, după ce a fost diagnosticat cu cancer pulmonar.
Acesta are trei copii, Caleb, Liza și Madison, care se aflau în drum spre casa tatălui lor, când au primit vestea tristă.
Ken Kercheval a devenit celebru pentru rolul Cliff Barnes în filmul serial Dallas, cumnatul lui J.R. Ewing, rol pe care l-a interpretat în perioada 1978-1991.
Kercheval şi Larry Hagman, care a interpretat rolul J.R. Ewing, au fost singurii actori care au jucat în toate cele 14 sezoane ale serialului difuzat între anii 1978 şi 1991. Ken Kercheval a revenit în rolul consacrat în 1996, la reuniunea „Dallas”, în programul special CBS din 2004 şi în serialul TNT din 2012 – 2014.
El a fost şi unul dintre cei cinci actori ai serialului care au şi regizat episoade. În cazul lui Kercheval, a fost vorba despre două episoade din sezoanele 13 şi 14.
Citește și: