Informația a fost confirmată chiar de fiul artistei, potrivit Mediafax, fără a da alte detalii. Bătescu s-a născut  în 1926, în Ploieşti, și este  este considerată una dintre cele mai semnificative personalităţi în arta contemporană est-europeană, având în spate o carieră de peste 60 de ani. Venrabila artistă se bucura de apreciere în rândul specialiştilor din domeniul artelor în întreaga lume.

Cu o carieră impresionantă de peste 60 de ani, Geta Brătescu se bucura de apreciere în rândul publicului şi al specialiştilor din domeniul artelor în întreaga lume.

Opera sa artistică include lucrări de grafică, desen, colaj, fotografie şi ilustraţie de carte. În ultimii ani, lucrările sale au fost expuse la Galerie im Taxispalais în Innsbruck, Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, A Foundation din Liverpool, Index Foundation din Stockholm, e-Flux New York, Istanbul Biennale, MACBA Barcelona, Mumok Vienna, Kalmar Museum din Suedia, Galerie Barbara Weiss din Berlin, MOMA New York şi Muzeul Tate din Londra.

Pavilionul României de la Bienala Internaţională de Artă de la Veneţia din 2017, care a găzduit proiectul „Apariţii” al artistei Geta Brătescu, a fost unul dintre cele mai admirate şi s-a bucurat de articole elogioase în presa internaţională. De asemenea, o expoziţie a marii artiste a fost organizată anul trecut la Muzeul de Arte Frumoase din Gent, Belgia. Expoziţia „An Atelier of One’s Own” a fost deschisă până la jumătatea lunii ianuarie 2018, aceasta fiind prima retrospectivă din Belgia consacrată Getei Brătescu, potrivit  Mediafax.

În ianuarie anul acesta, Geta Brătescu a fost decorată de Preşedinţie cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer.

 

Citește și: