Doliu în familia regală. A murit prințul consort. Care a fost cel mai mare regret al vieții lui

Doliu în familia regală. A murit prințul consort. Care a fost cel mai mare regret al vieții lui

Veste tristă în familia regală a Danemarcei. Prințul consort Henrik,  soțul Reginei Margareta a II-a, a murit ieri  la vârsta de 83 de ani.

Acesta s-a stins din viață  înconjurat de soție și cei doi copii ai lor, prințul moștenitor Frederik al Danemarcei, 49 de ani, și  prințul Joachim al Danemarcei, 48 de ani. Henrik a fost diagnosticat cu demență în septembrie, anul trecut, iar în ianuarie a fost internat și tratat pentru o infecție la plămâni într-un spital din Copenhaga. Marți, Henrik a fost mutat din spital în reședința regală din nordul capitalei, unde a dorit să-și petreacă ultimele clipe de viață.  „Alteța Sa Regală Prințul Henrick a murit marți, 13 februarie, la ora 23:18, în somn, la Castelul Fredensborg,  înconjurat de soția sa și de cei doi fii ai lor. Avea 83 de ani”, a confirmat familia regală  într-un comunicat.

Citește și: Anunțul trist făcut de Casa Regală. Prințul consort este grav bolnav și nu mai recunoaște pe nimeni

Prințul Frederik va deveni rege

Prințul Frederik și-a întrerupt vizita în Coreea de Sud, unde urmărea Jocurile Olimpice de iarnă, și s-a întors în Danemarca să fie alături de tatăl lui, după ce starea de sănătate a acestuia s-a înrăutățit sever în ultimele zile. De la începutul acestui an, au apărut zvonuri că regina Margareta a II-a se pregătește să abdice, iar locul ei va fi preluat de prințul Frederik, primul în ordinea succesiunii la tron. Soția lui Frederik, prințesa Mary, o australiancă,  va deveni astfel regină, iar povestea lor de iubire este uluitoare.

Prințul consort și-a exprimat public de nenumărate ori nemulțumirea că nu a fost recunoscut ca rege consort și a fost nevoit să se mulțumească toată viața cu titulatura de prinț consort, acesta fiind cel mai mare regret al vieții lui. Conform declarațiilor sale, acesta s-a considerat toată viața discriminat și a suferit că nu a fost considerat egalul soției sale. Drept urmare, anul trecut, în luna august, acesta a declarat că refuză să fie îngropat lângă soția lui, atunci când va muri.  “Dacă vrea să mă îngroape lângă ea, trebuie să mă numească rege consort”, a declarat Prințul Henrik.

Locul tradițional de înmormântare al cuplurilor regale daneze este la Catedrala Regală Roskilde, dar deocamdată nu se știe unde va fi înmormântat Prințul Henrik.

Citeşte şi:

Loading...