Din toate câte puţin sau chin după festin? Tu ce alegi?

Din toate câte puţin sau chin după festin? Tu ce alegi?

Masă mai gustoasă ca cea servită de sărbători, alături de toţi cei dragi, nu e niciuna. Dar, ai grijă, căci se poate transforma în marele tău inamic! De la bal la spital și de la festin la chin nu e decât un pas.

De o bună bucată de vreme, cadrele medicale de gardă la secţiile de urgenţe ale spitalelor s-au obişnuit ca primele zile de sărbătoare, după Posturile de peste an, să le aducă pacienţi pe bandă rulantă. Lăcomia şi abuzul se aliază în aceste perioade şi fac ravagii printre cei ce dau iama în bucate, fără să se gândească la consecinţe. O fi ea bună mâncarea, mai ales stropită cu ceva alcool, dar chiar merită sacrificul de a petrece sărbătorile în spital?

Dacă vrei să te simţi bine…

…ajută-ţi organismul să nu se resimtă după trecerea bruscă de la post la festin! Abţinerea de la anumite alimente este chiar indicată iar virtuţile postului sunt recunoscute până şi de medici. Numai că, după o perioadă în care te-ai hrănit uşor, a-ţi „bombarda' trupul, dintr-o dată, cu adevărate „arme de distrugere', pline de grăsimi şi zaharuri concentrate, înseamnă să-ţi vrei răul, atât ţie, cât şi celorlalţi aflaţi în aceeaşi situaţie. Ca să te bucuri din plin de magia sezonului, fără incidente nedorite, încearcă să-ţi pregăteşti ieşirea din Post treptat. E greu, dar nu imposibil. Revenirea la meniul complet, care include şi preparate din carne, dar şi alimente cu ingrediente „de dulce' sau „de frupt' trebuie făcută cu cap, pas cu pas.

Respectă ora mesei!

Pentru că va trebui să-ţi obişuieşti stomacul, bila, ficatul şi întregul sistem digestiv cu multă mâncare şi cu senzaţia de prea-plin, în perioada pregătitoare e bine să mănânci 5 mese pe zi. Dacă vei consuma alimente la fiecare 2-3 ore, organismul se va obişnui mai uşor. Iată câteva sugestii menite să te ajute în cele câteva zile de tranziţie de la Post, la festin:
-Începe-ţi ziua cu un mic dejun copios. Un pahar cu suc de morcov, îmbogăţit cu puţină zeamă de lămâie şi cu miere, pe stomacul gol, îţi va uşura digestia şi te va umple de energie. Dacă îţi permite stomacul, o salată de fructe completează cu succes prima masă din zi. Alte variante constau în biscuiţi dietetici sau obişnuiţi, cereale, musli, pâine prăjită cu margarină, lapte sau iaurt de soia şi chiar pateu vegetal, cremvuşti sau parizer de post. Însă sucul nu trebuie să lipsească.
-La 2-3 ore după micul dejun, se impune o gustare. Doi cartofi copţi cu tofu sau puţin griş cu lapte de soia şi dulceaţă, un fruct, mere sau gutui coapte, poţi alege absolut orice pofteşti.
-Având grijă să nu treacă mai mult de 3 ore de la gustare, prânzul va trebui să ofere senzaţia de saţietate şi să asigure necesarul de energie pentru restul zilei. O supă densă de zarzavat face minuni. Pâinea de secară, neagră sau cu seminţe se asortează perfect. Apoi, nişte şniţele din soia, din ţelină, din dovlecei, o porţie de legume la grătar sau înăbuşite, cu garnitură de piure sau cartofi copţi, nişte ardei copţi, de preferat pane sau caşcaval de post pane cu o salată de crudităţi, vor pica numai bine.
-Gustarea de după-amiază e importantă, aşa că va trebui servită după maximum 3 ore de la prânz. Acum poţi bea un ceai de plante, de preferat ceai verde, şi poţi mânca nişte biscuiţi digestivi.
-Cina va fi aproape ca şi prânzul. O supă concentrată, bucăţi de legume fierte, asezonate cu puţină sare, cu piper şi cu ulei de măsline, paste cu sos de roşii, o porţie de linte cu salată de varză crudă, cartofi copţi, compot, orice e permis. Iar câţiva căţei de usturoi ar trebui să fie nelipsiţi. La final, un ceai cu lămâie şi miere sau un suc natural de fructe sunt ca o alintare pentru digestie.

Poftă bună, fără chin!

-Încă din seara de Ajun, când se împodobeşte bradul şi este aşteptat cu nerăbdare Moş Crăciun, în multe case începe petrecerea. Câteva sărăţele, un păhărel de lichior, fructe confiate, nişte prăjiturele nu au cum să te doboare. Totul e să nu dai iama în sarmale, caltaboşi ori salată boeuf. Poţi gusta, câte puţin din toate, nu înainte însă de a lua o pastiluţă pentru uşurarea digestiei sau un pansament gastric, dacă e cazul.
-În prima zi de Crăciun, micul dejun e o minune. Dar limitează-te la maximum două felii de cozonac cu lapte. Mai târziu, poţi savura câteva ducliuri din pom sau prăjiturele. Prânzul va fi oricum copios. Nu sări peste ciorbiţă sau supă! Mai bine renunţi la altceva din meniu, precum desertul, care poate fi o gustare ideală de după-amiază, lângă cafea sau ceai de plante. E neapărat necesar ca ceaiurile digestive să fie nelipsite din casă în perioada sărbătorilor, la fel ca şi cărbunele medicinal.
-Nu te trânti în pat sau pe canapea, imediat după ce te-ai ridicat de la masă. Ştiu cât de dulce e somnul de după ospăţ, dar mult mai bine face o plimbărică. Sau poţi să speli vasele, să strângi masa, să faci orice fel de mişcare, câteva minute.
-La niciuna dintre mese, nu combina cârnaţii, fripturile sau preparatele din carne cu sosuri grele ori cu prăjeli. Alege salatele la garnitură sau legumele fierte.
-Măcar una dintre gustările zilnice trebuie să fie din fructe proaspete, bogate în fibre, care uşurează digestia.
-Dacă ştii că probleme, ai grijă să porţi în permanenţă la tine medicamente care pot evita crizele, dar şi tratamentul curent.
-Mare atenţie! Din cauza meselor copioase stropite cu alcool, pot apărea crize de inimă, infarcturi şi chiar accidente vasculare cerebrale!
-Evită mâncatul pe săturate, alimentele prea fierbinţi sau prea reci, căci cresc riscul declanşării unor crize de gastrită, de ulcer, biliare.

Ca să nu ai parte de chin, de sărbători, începe-ţi ziua cu un pahar de suc de legume şi fructe sau cu borş acru de putină, de preferat preparat în casă.

Sursa foto: allieollieblog.com