Stilul de viață sănătos înseamnă o alimentație alcătuită corect, somnul și odihna, mișcarea fizică, dar trebuie luate în considerare și consumurile de țigări sau de alcool, dacă acestea există. Toate influențează activitatea organismului.
În topul ierarhiei unei alimentații sănătoase luând în considerare nutrienți esențiali și numărul mic de calorii sunt legumele, fructele proaspete consumate cu moderație, carnea albă, semințele de chia, care sunt pline vitamine, de minerale, dar și de proteine cu o structură asemănătoare cu a proteinelor de origine animală. La fel, semințele de dovleac, crude, sunt extraordinare în alimentație.

 

Piramida alimentară

Conform piramidei alimentare este recomandat ca dieta zilnică să includă: 5-6 porţii de legume și fructe, 4-5 porţii de cereale, 2-3 porţii de lactate și brânzeturi (preferabil cu puține grăsimi), 1-2 porții de carne, peşte, ouă (max. 2-3 ouă/săpt.), dulciuri (o porție), lichide (1-2l de apă, ceai).

”Pentru a avea primăvară în fiecare sezon, atât în suflet, cât și în activitatea noastră de zi cu zi, ideal e să fie luate măsuri de timpuriu. Odată cu înaintarea în vârstă, nu doar forța organismului scade, ci și masa musculară. Motiv pentru care este necesar să facem ajustări alimentare de natură proteică și de vitamine. De asemenea, pe măsură ce se înaintează în vârstă apare stresul oxidativ, motiv pentru care se dau antioxidante de tip Omega 3, care sunt bune și în cazul adulților.”, a spus dr. Nicolae Hâncu, medic specialist în Diabet și Boli de Nutriție, în cadrul unui recent eveniment.

 

Cei 3S: sănătos, sigur și simplu

Masa musculară se îmbunătățește prin proteine de calitate incluse în alimentație. Proteinele de origine animală, procurate din surse sigure, sunt esențiale într-o dietă sănătoasă. Doctorul Hâncu explică: ”Rația animală ne aduce foarte multe substanțe nutritive, care nu pot fi substituite prin alimentele care nu au origine animală și atunci, în cazul unei alimentații vegetariene sau raw vegane trebuie să le căutăm cu mare atenție. Asta necesită foarte mult timp și ne abatem de la regula alimentației cu cei 3S: sănătos, sigur și simplu.”

 

Cina, cât mai ușoară

Masa dinainte de somn este importantă în memoria intestinală și a conexiunii dintre intestin și creier, în reglarea felului în care stimulii interni, intestinali, influențează odina pe parcursul nopții, dar și refluxul gastroesofagian. De aceea, contează ca la cină să fie mâncate alimente ușor digerabile: legume crude sau fierte, un iaurt, un pahar cu lapte etc..

 

Un pericol: dependența de alimente bio și organice

Obsesia pentru o dieta sănătoasă are denumirea de ortorexie, un termen dat de dr. Steven Bratman, din Colorado, medic specialist în tulburări de alimentație. Ortorexia se manifestă prin preocuparea excesivă și dependența de alimente bio și organice, comportamentul ajungând să afecteze viața persoanelor în cauză. Acestea aleg o dietă restrictivă, în urma căreia ajung subponderale. A nu se confunda cu anorexia, potrivit căreia persoanele vor permanent să slăbească. În cazul ortorexiei se încearcă găsirea unei nutriții optime și sănătoase. Pe măsură ce tulburarea înaintează, lista cu alimente permise devine tot mai mică, iar persoanele pot suferi de depresie și se pot simți izolate, deoarece dieta lor le împiedică să ia parte la multe activități sociale. Cele mai bune soluții de tratament în cazurile de ortorexie nervoasă le pot oferi deseori specialiștii în tulburări de alimentație.

 

O posibilă varianta alimentară

”Modelul nutrițional pe care eu îl am este: dimineața lacto-ovo vegetarian, la prânz sunt omnivor, mănânc de toate, o friptură la care înlătur partea grasă, mănânc pește, carne albă și uneori un cotlet de porc, iar seara sunt vegetarian sau chiar raw vegan. Pentru că a mânca o salată la care nu mai adaugi dressinguri (sosuri) înseamnă raw vegan.” (Dr. Nicolae Hâncu, Academician prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, medic specialist în Diabet și Boli de Nutriție, membru de onoare al Academiei Române)

Credit foto:

Parteneri
Parteneri
Parteneri
Parteneri
Parteneri