Dieta rapidă de plajă

dieta de plaja

Ca să fii mulțumită când te uiți în oglindă îmbrăcată în costum de baie, trebuie să începi din timp munca la construirea unei siluete fără cusur. Totuși, dacă vrei să slăbești rapid câteva kilograme, iată ce trebuie să faci.

 

Rețeta e simpla: înlătură din alimentație mâncarea de tip fast-food și fă mai multă mișcare – e imposibil să nu observi o scădere în greutate și o tonifiere a corpului după aceste acțiuni.

 

Mănâncă sănătos și hrănitor

Cea mai simplă cale de a slăbi e să arzi mai multe calorii decât ingerezi. Poți pierde aproximativ jumătate de kilogram pe săptămână doar tăind 500 de calorii din alimentația zilnică, ceea ce nu e greu deloc.

Un pahar de suc acidulat, o gogoașă sau o bucată de pui prăjit pot conține între 150-250 de calorii.

Dacă mergi aproximativ 3,2 kilometri, arzi 200 de calorii. Deci dacă nu mai mănânci acea gogoașă la desert și nu mai bei paharul de suc și mergi pe jos la serviciu și înapoi acasă, slăbești cu siguranță.

 

Mănâncă des porții mici

Mai bine mănânci cinci porții mici într-o zi, la o distanță de două ore între ele. Secretul e să nu te înfometezi, aceste mese dese previn supraconsumul de alimente, iar creierului îi trebuie 20 de minute pentru a înregistra faptul că ești sătul, așa că oprește-te înainte de a te simți plin. Echilibrează-ți meniul cu carbohidrați și proteine.

Asigură-te că 40% din caloriile zilnice vin din proteine (carne de pui, pește, unt de arahide, leguminoase), 40% din carbohidrați 'curați' (cartofi dulci, legume, orez brun, cereale integrale) și 20% din grăsimi naturale precum avocado, nuci, ouă.

Bea suficientă apă

Trebuie să consumi 2-3 litri de apă pe zi. Nu numai că acest lucru te ajută să slăbești, dar îți va face și pielea să strălucească.

 

Sport

Aleargă, înoată sau mergi cu bicicleta 15-20 de minute în fiecare zi. Exercițiile cardio ușoare consumă caloriile și îți cresc metabolismul, deci arzi grăsimile mai repede. Exercițiile zilnice nu sunt esențiale doar pentru un corp de plajă perfect, ci și pentru starea ta generală de sănătate.

Apelează la exerciții HIIT – antrenamente intensive concentrate pe bucăți scurte de timp.

Concentrează-te pe 'mușchii de costum de baie' – adică pe abdomen, picioare și pe brațe. Te poți antrena lejer acasă pe aceste grupe.

 

Opinia specialistului

Florin Cujbă – Fitness Expert Optimize Body Center

'Evitați carbohidrații și dulciurile și faceți 4-5antrenamente pe săptămână'

„Am fost, sunt și voi rămâne adeptul echilibrului. Putem obține însă rezultate într-un timp scurt doar cu o disciplină de fier și o alimentație adaptată. Vorbim despre niște decizii radicale, cu urmări asupra sănătății. Nu e bine să fim radicali. E necesar să avem cel puțin șase săptămâni de slăbire, apoi continuăm două săptămâni cu o ușoară pompare a musculaturii și odihnirea ei pentru a arăta bine. O noapte pierdută ne trage înapoi și avem nevoie de o săptămână pentru a recupera. Trebuie să ne odihnim bine pentru a ajuta organismul să răspundă la acest stres. Rezultatele motivante pot fi obținute doar dacă alimentația este și ea una riguroasă. Trebuie să evităm carbohidrații cu eliberare rapidă, dulciurile, sucurile, mesele în cantități mari și fără nutrienți. În perioadele de acest fel, consumul este foarte mare atât pentru sistemul nervos central, cât și pentru organe. Abordarea mea este amplă pentru că știu că un antrenor bun trebuie să reușească să aducă sprijin în patru arii importante: sănătate mentală, alimentație, refacere și antrenament. Rămânând la subiect, pentru două luni propun 4-5 antrenamente pe săptămână, iar în weekend doar un ușor cardio. Sesiuni de stretching și masaje.'

 

Foto Shutterstock