Dieta lui Iisus. Ce alimente consuma Mântuitorul

Dieta lui Iisus. Ce alimente consuma Mântuitorul

Dieta lui Iisus – te-ai întrebat vreodată ce alimente consuma Iisus, din ce era compusă dieta sa? Multe vedete au ales această dietă ca fiind potrivită pentru ele.

Dieta lui Iisus, căutată în Biblie

AJ Jacobs și Don Colbert sunt doi specialiști care au încercat să descifreze Bibilia pentru a afla alimentele pe care Iisus obișnuia să le mănânce în acele vremuri.

După cum este lesne de înțeles, mâncarea erau mereu pregătită proaspăt, neexistând frigidere.

Cele mai multe alimente erau roadele pământului – grâu, cereale, legume și fructe crescute natural.

Dieta lui Iisus era bazată pe multe vegetale sănătoase.

În Biblie sunt versete în care sunt menționate produse precum peștele, fagurele de miere, pâinea, vinul.

Dieta lui Iisus mai putea cuprinde și carnea de oaie, vită și capră, alte proteine animale fiind interzise în rândul evreilor.

Dieta lui Iisus mai putea cuprinde brânza, laptele și măslinele.

Se mai spune că insectele precum lăcustele sau greierii erau consumate pe post de gustări.

În Psalmul Luca 24:41-43 este scris „Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere”.

Acest verset arată faptul că dieta lui Iisus cuprindea și pește.

Alte pasaje din Biblie este descris că El consuma pește, pâine și vin să hrănească semenii, dar și la nunta din Cana și Cina cea de Taină.

Rugăciunea la Iisus Hristos vindecă bolile grave

Dieta lui Iisus – cum era preparată mâncarea

Sunt specialiști care susțin că Mântuitorul ar fi fost vegetarian, iar alții susțin contrariul conform descoperirilor din Biblie.

Cert este că exista moderația în toate, iar meniul era destul de diversificat încât să ofere corpului echilibrul perfect.

Legumele erau preparate în tot felul de moduri, așa cum se procedează și astăzi.

Multe dintre ele erau consumate crude, la fel și fructele.

Cum în acele vremuri existau rodia, strugurii, smochinele, curmalele, merele, nucile, fisticul, migdalele, peoenele galben.

Pâinea era pregătită din aluat dospită dar și nedospită, din cereale integrale, fiind o sursă bună de vitamine, minerale și fibre.

Pâinea nedospită se consumă după sacrificarea mielului de Paște, după tradiția iudaică.

Nu există nicio scriere clară despre meniul sau dieta lui Iisus din acele vremuri, dar se poate presupune ce ar fi mâncat având în vedere produsele disponibile.

Din alimentația sa ar mai fi putut face parte și leguminoasele – fasolea, năutul, lintea, legumele, condimentele – scorțișoara, isopul, chimionul, mărarul, etc.

Fructele erau consumate proaspete, dar și uscate.

Cum existau și animale în gosppodării, meniul mai putea cuprinde lapte și produse lactate.

Carnea de animale, ouăle, carnea de pește ce era gătit fript, fiert sau sărat, cu saramură.

Cea mai veche scriere despre Iisus dezvăluie noi taine din istoria creștinismului

Dieta lui Iisus hrănește trupul și mintea

Varietatea de legume și fructe din dietă, toate proaspete, uleiul de măsline, carnea slabă (cel mai adesea fiind menționat peștele) alcătuiau o dietă sănătoasă.

Fiecare dintre acestea au valori nutriționale care fac bine trupului și minții.

Produsele pământului erau medicamentele acelor vremuri. Fiecare dintre alimente avea și are beneficii pentru organism.

Viața lui Iisus pe Pământ a fost una modestă, iar alimentația sa a fost la fel.

Doar pe mesele celor bogați se găseau toate produsele, și în special carne, din abundență.

Ingredientele de mai sus se regăsesc și în dieta mediteraneană.

Care este cu adevărat data nașterii lui Iisus

Dieta lui Iisus, urmată de Chuck Norris

Actorul Chuck Norris este într-o mare formă și astăzi, și datorită alimentației pe care o are.

Pornind de la medicul Don Colbert și cartea sa – Ce ar mânca Iisus?, actorul a discutat cu medicul israelian Aaron Tabor despre alimentația sănătoasă din vremurile străvechi.

Astfel, vedeta a ajuns să urmeze dieta lui Iisus, dieta mediteraneană, și să respecte obiceiurile alimentare din acele vremuri.

Secretul longevității sale constă și în obiceiurile alimentare, pe lângă mișcarea zilnică.

Îți punem la dispoziție un dicționar medical de boli, semne, simptome și metode de tratament, care să te ajute să afli mai multe despre corpul tău și despre modul în care el funcționează.

Sursa foto