A trecut printr-o sincopă în ceea ce privește sănătatea, dar a revenit în formă și cu multe kilograme în minus. De la 59 de kilograme a ajuns la 47, la o înălțime de 1,63 metri, după cum ea mărturisește într-o postare pe Instagram.

Aveam cu vreo 12 kilograme mai mult faţă de cât am acum. Ideea este că, atunci, eu am avut nişte probleme hormonale şi m-am îngrăşat într-o singură vară. Am avut probleme cu nişte ovare polichistice şi am avut menstruaţie de două ori într-un an. Eram aşa… rotundă.

Bine, aveam foarte mare poftă de mâncare, nu pot să zic că nu mâncam nimic şi mă îngrăşam, doar mă îngrăşam foarte repede şi din orice!

Am mers la medic şi am luat un tratament medicamentos homeopat. Am refuzat să iau hormoni şi alte nenorociri din astea şi până la urmă mi-am revenit. Am combinat dieta cu sportul şi tratamentul, a descries vedeta perioada de groază prin care a trecut.

Important este însă că a trecut, iar acum Roxana poate privi în urmă și zâmbi.

Zâmbește mai cu seamă când vede fotografiile cu ea din perioada ”rotundă”. Vedeta a și postat mai multe imagini ”înainte” și ”după” ce a slăbit și chiar a făcut un apel către paparazzi să-i îmbăgățească colecția de imagini din perioada în care aproape ajunsese la 60 de kilograme.

inainte si dupaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

”Arătam mai bine inainte, acum sunt barbat, știu.. nu vă obosiți”

”59 kg vs 47 kg. Stiu… eram mai bine inainte, iar tatuajele m-au stricat de tot”, comentează ea ironic la unul dintre colajele postate pe Instagram, anticipând comentariile răutăcioase.

Și tot un comentariu postat de roxana Vancea, în stilul caracteristic: Foca vs liliac. Aratam mai bine inainte, acum sunt barbat, stiu.. nu va obositi

Dieta Roxanei Vancea

Și totuși, cum a slăbit vedeta și cum areușit să se transforme, practice, în ală femeie?

Gătesc în fiecare zi. Bunica mea m-a învățat să gătesc, dar în general gătesc de dietă.

Eu prefer mâncărurile oltenești. Îmi plac sarmalele, gogoșile, îmi plac dulciurile în general, dar mănânc sănătos. Nu mănânc exact ce aș vrea eu să mănânc. Îmi gătea bunica foarte mult când eram mică și m-a învățat și pe mine să gătesc.

Țin dietă. Mănânc 6 zile pe săptămână foarte sănătos, iar a șaptea zi mănânc ce vreau eu. Dieta mea este bazată pe foarte multă proteină, mai puțini carbohidrați, e o dietă low-carb. E o dietă echilibrată, am și grăsimi esențiale, am și carbohidrați sănătoși și multă proteină”, a povestit Roxana Vancea.

Concret, „Dimineața mănânc fibre cu lapte de cocos, apoi îmi fac o omletă din 6-8 albusuri, măsline, castraveți, roșii. La prânz, un piept de pui cu broccoli și seara o salată, tot ce e verde, ori un pește.  Nu sunt vegetariană. Nu. Proteina e sfântă pt mine. Nu am cum să recomand oamenilor să fie vegani”, a declarat Roxana într-un interviu mai vechi.

Vezi și Roxana Vancea, transformare uluitoare. Se mândrește cu un corp de vis

Citește și: