Dieta care favorizează fericirea

Dieta care favorizează fericirea

Un studiu realizat de Școala de Sănătate Publică Harvard situează dieta mediteraneană în topul celor mai bune stiluri alimentare în rândul femeilor aflate la vârstă matură. Această metodă de nutriție favorizează fericirea, spun specialiștii.

 

Benefică nu doar pentru menținerea greutății normale, cât și pentru sănătate și minte, mai ales în rândul doamnelor aflate la vârsta de 50 de ani plus, dieta mediteraneană este din nou în centrul atenției. Cercetătorii în nutriție americani susțin că aceasta induce fericirea.

Dieta mediteraneană constă în porții generoase de pește și de legume, alături de verdețuri, fructe, oleaginoase și ulei de măsline. „Rezultatele duc la ipoteza că o dietă sănătoasă poate îmbunătăți multiple aspecte ale stării generale a organismului și a abilității de funcționare când persoanele înaintează în vârstă”, a spus Fran Grodstein, cercetător la Harvard.

15 ani de studiu

Specialiștii de la Harvard au urmărit obiceiurile alimentare și stilul de viață a peste 10.000 de femei, aflate la începutul vârstei a doua. Apoi, la fiecare doi ani, aceleași persoane au completat chestionare cu privire la dieta lor zilnică. Pe parcursul studiului, care a durat 15 ani, s-a avut în vedere apariția mai multor afecțiuni și boli pulmonare, Parkinson sau cancer. Rezultate studiului au scos în evidență că femeile cu un meniu mediteranean au fost în proporție de 40% mai ferite de boli cronice și de probleme fizice în următorea decadă a vieții lor, comparativ cu femeile care nu au adoptat o astfel de nutriție.

De asemenea, co-autor al studiului, Meir Stampfer, a adăugat că el însuși și-a schimbat alimentația datorită rezultatelor obținute. Mănânc mai multe nuci și fructe, în special de pădure, și cât mai puțini cartofi și carne. Și sunt mai fericit!', a spus cercetătorul. O altă concluzie a studiului este că dieta alimentară influențează inclusiv starea psihică.

Credit foto: Stutterstock